Sari la conținut
News Alert

Tribunalul Capitalei a respins cererea Rompetrol SA de intrare în insolvenţă

 

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au respins, luni, cererea debitorului SC "Rompetrol" SA, prin care a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.

Reprezentanţii companiei pot formula apel, în termen de şapte zile de la comunicarea hotărârii.

Compania Rompetrol SA a înregistrat, în 28 mai, pe rolul Tribunalului Bucureşti, o cerere prin care solicită intrarea în insolvență.

"La sfârşitul anului trecut, societatea a fost obligată, în solidar cu alte persoane fizice, de către Curtea de Apel Bucureşti la plata sumei de 58,5 milioane USD, la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data de 05.01.2001. Aspectele avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti privesc fapte săvârşite în perioada 1999 - 2001, cu mult înainte de anul 2007, când KazMunayGas a devenit acţionarul majoritar al grupului de societăţi din care face parte şi Rompetrol SA. După pronunţarea deciziei respective, societatea şi-a arătat toată deschiderea în cursul procedurilor legale demarate de autorităţile fiscale pentru identificarea şi evaluarea activelor sale, acestea instituind un sechestru asiguratoriu asupra bunurilor sale", conform unui comunicat de presă al companiei.

Punerea în executare a deciziei instanţei, inclusiv a dobânzilor legale, care în opinia autorităţilor fiscale reprezintă o sumă de trei ori mai mare decât debitul principal, creează un dezechilibru financiar major pentru societate, având efecte imediate în activităţile sale curente - întreruperea operaţiunilor de profil, a contractelor în derulare, a investiţiilor şi implicit asupra angajaţilor, potrivit companiei.

Rompetrol arăta că investiţiile realizate de companie din fondurile proprii în dezvoltarea lucrărilor de explorare din România şi achiziţia de instalaţii de foraj necesare extinderii activităţilor de profil pe plan extern depăşesc suma de 50 milioane dolari.

"În acelaşi timp au fost iniţiate demersurile legale pentru punerea în executare a obligaţiilor asumate de către fostul proprietar al Grupului Rompetrol în contextul deciziei Curţii de Apel Bucureşti. Reorganizarea activităţii Rompetrol SA va permite continuarea serviciilor adiacente activităţilor de foraj sonde petroliere terestre în Maroc, unde societatea a câştigat un contract în 2014 după ce a fost nevoită să îşi întrerupă activităţile din Libia pe fondul instabilităţii politice, şi în România, unde are premise de a trece de la faza de explorare la exploatare şi producţie hidrocarburi. Celelalte activităţi ale societăţilor din Grup nu vor fi în niciun fel afectate de această procedura de reorganizare", preciza compania.

Etichete: insolventa , Rompetrol , instanta , cerere , respingere

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale