Trump amână aplicarea tarifelor pentru China cu doar câteva ore înainte de expirarea armistițiului comercial

Data publicării:
USA and China trade war. China and United States of America trade, duty, tariffs war
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Donald Trump a amânat din nou aplicarea unor tarife vamale masive asupra Chinei, anunțând o pauză de 90 de zile, cu doar câteva ore înainte ca ultimul acord dintre cele mai mari două economii ale lumii să expire, relatează The Guardian.

Luni, Trump a semnat un ordin executiv prin care prelungește termenul pentru impunerea unor tarife mai mari asupra Chinei până la 9 noiembrie, au confirmat oficiali citați de Reuters. Oficialii chinezi au declarat, mai devreme în cursul zilei, că speră ca Statele Unite să depună eforturi pentru rezultate comerciale „pozitive”, în condițiile în care armistițiul comercial de 90 de zile convenit în luna mai urma să expire.

„Sperăm ca SUA să colaboreze cu China pentru a respecta consensul important atins în urma convorbirii telefonice dintre cei doi șefi de stat… și să obținem rezultate pozitive pe baza egalității, respectului și beneficiului reciproc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian.

Atât oficialii chinezi, cât și cei americani se așteptau ca această pauză să fie prelungită, în urma celei mai recente runde de negocieri comerciale desfășurate luna trecută la Stockholm. Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, a spus săptămâna trecută că SUA au „ingredientele” pentru un acord comercial cu China și că este optimist în privința unui drum de urmat.

Un eșec în atingerea unui acord ar avea consecințe majore. Trump a amenințat cu tarife de până la 245% asupra Chinei, în timp ce Beijingul a amenințat cu tarife de represalii de 125%, ceea ce ar fi declanșat un război comercial între cele mai mari economii ale lumii.

Duminică, Trump a scris pe TruthSocial că China ar trebui să își mărească de patru ori achizițiile de soia din SUA pentru a contribui la reducerea deficitului comercial dintre cele două țări.

„Am intrat într-o lume nouă și periculoasă”

În prezent, exporturile SUA către China sunt supuse unor tarife de aproximativ 30%, iar importurile din China sunt taxate cu un tarif de bază de 10% și cu un tarif suplimentar de 20%, impus ca răspuns la acuzațiile privind traficul de fentanil din China. Unele produse sunt taxate la cote mai mari.

Rezervele Federale și mulți economiști au avertizat că aceste tarife vor crește prețurile în SUA. Strategii de la Goldman Sachs calculează că, până în iunie 2025, consumatorii americani au suportat 22% din costurile tarifare, procent care ar putea crește la 67% dacă tarifele recente vor urma același tipar ca cele anterioare.

Înainte de termenul-limită privind tarifele, producătorii de cipuri Nvidia și AMD au convenit să plătească guvernului SUA 15% din veniturile obținute din vânzarea de cipuri avansate către China, în schimbul licențelor de export pe această piață.

Stephen Olson, fost negociator comercial al SUA, a declarat pentru Bloomberg despre acest acord: „Ceea ce vedem este, de fapt, monetizarea politicii comerciale americane, în care companiile din SUA trebuie să plătească guvernului american pentru permisiunea de a exporta. Dacă acesta este cazul, am intrat într-o lume nouă și periculoasă.”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniile din România care nu ar urma să fie afectate de război. Banca Mondială avertizează asupra unei crize...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...