Tudose cu cifre statistice: Scăderea investiţiilor în economie, un mit

Data publicării:
mihai tudose sedinta guv captura

Premierul Mihai Tudose spune că, după datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), încă un mit dispare astăzi privind scăderea investiţiilor în economie.

”Încă un mit dispare astăzi privind scăderea investiţiilor în economie. Potrivit INS, investiţiile nete din trimestrul III au fost cu 10,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. De asemenea, investiţiile din primele 9 luni ale anului 2017 au fost în creştere cu 3,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent”, precizează premierul pe pagina sa de Facebook, potrivit News.ro.

”Sper ca cei care văd numai dezastre să dea dovadă de mai multă responsabilitate, iar atunci când afirmă ceva să pună lucurile în context. Anul 2016 a fost un eşec din punct de vedere al proiectelor demarate, lucru ce a dus la cheltuieli publice reduse pentru investiţii în primele luni din 2017, dar am reuşit să recuperăm acest lucru”, susţine Mihai Tudose.

Investiţiile nete în economia naţională în al treilea trimestru al anului au crescut cu 10,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 20,4 miliarde lei (4,4 miliarde euro), arată datele publicate vineri de Institutulul Naţional de Statistică (INS).

Creştere din al treilea trimestru a fost înregistrată la toate elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 22,8%, alte cheltuieli cu 11,7% şi la lucrările de construcţii noi cu 0,1%.

În perioada ianuarie-septembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 3,6%, până la 50 miliarde lei (10,8 miliarde euro).

Avansul a fost înregistrat la următoarele elemente de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,6% şi la lucrările de construcţii noi cu 1,4%. Investiţiile în alte cheltuieli au scăzut cu 1,6%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri