Turiştii străini sosiţi în România au cheltuit, în primele 9 luni, peste 1 miliard de euro
Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages
Numărul turiştilor străini sosiţi în primele nouă luni, în România, a fost de 2,21 milioane, iar aceştia au cheltuit 5,24 miliarde lei (1,12 miliarde de euro), cu 12% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul turiştilor străini sosiţi în primele nouă luni, în România, a fost de 2,21 milioane - Foto: GettyImages
În primele nouă luni ale anului trecut, turiştii străini sosiţi în România au cheltuit 4,68 miliarde de lei (1 miliard de euro).
În trimestrul al treilea al acestui an, numărul total de nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare turistică a fost de 938.300 (960.500 în trimestrul al treilea din 2017), iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2,17 miliarde de lei (470.000 de euro), faţă de 2,03 miliarde de lei (436.000 de euro) în aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul al treilea l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (53,1% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,3% din total.
„Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (46,9% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (66,6%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi”, se arată în comunicat.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (51,4%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (92,6%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,5% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13,3%.
„Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 43,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri 33,3%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 48,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 37,3% din totalul cheltuielilor pentru recreere”, se arată în comunicat.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.