UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride. Bruxelles încearcă să evite un război comercial

Data actualizării: Data publicării:
BYD Plug-in Hybrid Sedans
Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană a cerut Chinei să îşi limiteze voluntar exporturile de automobile hibride către piaţa comunitară, în încercarea de a evita izbucnirea unui război comercial, scrie Financial Times.

Potrivit unor surse citate de publicația britanică și apropiate de discuțiile pe acest subiect, Bruxelles i-ar fi solicitat Beijingului să limiteze la aproximativ 15% din piața europeană vânzările de automobile hibride produse în China.

„Dacă ei nu îşi vor limita exporturile către piaţa noastră, atunci o vom face noi. Este vorba despre oprirea dezindustrializării. Trebuie să acţionăm. Este vorba despre gestionarea schimburilor comerciale”, a declarat un oficial european citat de Financial Times.

Solicitările Bruxelles-ului nu s-ar limita la industria auto. Potrivit Financial Times, UE i-ar fi cerut Chinei să reducă exporturile și în cazul altor categorii de produse, printre care se numără substanțele chimice, și să majoreze, în schimb, importurile de bunuri europene.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că UE intenționează să folosească toate instrumentele de care dispune pentru a diminua ceea ce a descris drept un deficit comercial „nesustenabil” în relația cu China. Într-un discurs susținut în Parlamentul European, ea a arătat că deficitul comercial al UE în comerțul cu bunuri cu China a ajuns anul trecut la 360,6 miliarde de euro și a crescut cu 9% în primele șase luni ale acestui an. Von der Leyen a avertizat că Europa se confruntă cu un al doilea „şoc chinezesc”, pe fondul procesului de dezindustrializare.

Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, care coordonează negocierile cu Beijingul privind reducerea dezechilibrului comercial, a declarat că urmărește obținerea unor rezultate concrete până în octombrie. Oficialul european este așteptat să efectueze o vizită în China la începutul lunii viitoare.

Bruxelles susține că expansiunea exporturilor chineze de produse precum substanțele chimice, bateriile și automobilele este alimentată de supracapacitatea de producție a Chinei. Beijingul respinge însă această interpretare și afirmă că acuzațiile privind dezechilibrele economice și excesul de capacitate reprezintă măsuri protecționiste menite să limiteze dezvoltarea economică a Chinei.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro