UE vrea să interzică sădirea de semințe din gospodăriile fermierilor

Data publicării:
seminte

Comisarii europeni au aprobat, în primă fază, un proiect de lege prin care tot materialul folosit în agricultură trebuie să fie cumpărat de la producători autorizaţi. Iar asta înseamnă fie o companie producătoare de seminţe, fie înregistrarea soiului într-un catalog oficial european. Intenţia Executivului european este criticată dur de asociaţiile care produc legume ecologice.

Pe lângă lipsa banilor pentru acreditarea soiului, producătorii îşi mai pun o problemă: gustul produselor se va pierde, iar asta înseamnă clienţi mai puţini.

În schimb, decizia de a se folosi doar material săditor modificat genetic îi avantajează pe fermierii care mizează pe culturi rezistente şi productivitate mare. Aceştia au renunţat de multă vreme să folosească seminţele tradiţionale sădite de ţărani şi preferă să lucreze mii de hectare de teren cu seminţe de ultimă generaţie.

Acest proiect de lege europeană a declanşat deja o mişcare a organizaţiilor nonprofit din agricultură la nivelul întregului continent. Există şi o petiţie pe care cei care apără drepturile micilor producători au demarat-o pentru a trage un semnal de alarmă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri