Sari la conținut

Unde va fi construit noul complex turistic de schi din Masivul Făgăraș. Proiectul prevede 150 km de pârtii

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va adopta, în şedinţa de joi, opt proiecte strategice de investiţii care vor fi realizate în parteneriat public privat (PPP), printre care se numără și construirea unui nou complex turistic de schi în masivul Făgăraș.

lacul balea

Foto: Shutterstock/ Roberto Sorin

Guvernul a adoptat, prin Hotărâre, al doilea pachet de investiții strategice care urmează să fie pregătite și atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Printre aceste investiții este menționat și un nou complex turistic pentru schi, în masivul Făgăraş, în zona Bâlea, acolo unde nu există nicio pârtie amenajată în prezent, dar unde ajung în fiecare an mii de turiști. 

„Existenţa infrastructurii necesare pentru practicarea sporturilor de iarnă pe ambii versanţi ai masivului Făgăraş, amplasarea în mijlocul țării, cât şi apropierea de numeroase destinaţii turistice și culturale precum cele din Sibiu, Curtea de Argeş, Cetatea Poenari, Transfăgărăşan fac această zonă foarte atractivă.

Se are în vedere realizarea a 150 km pârtii de schi, cu instalaţiile aferente (telegondolă, telescaun, instalaţie cablu etc.) şi dezvoltarea unor staţiuni la cota 700m, la baza pârtiilor de schi şi sanie, cu capacităţi de cazare de peste 50.000 de locuri, turiştii având posibilitatea să folosească mijloacele de transport personale în zona domeniului de schi”, se arată într-un comunicat remis de guvern.

Proprietarul Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac: Așteptăm acest proiect de 20 de ani

„Noi aşteptăm de 20 de ani acest proiect. Cred foarte mult în acest proiect, mai ales pentru că natura confirmă în fiecare an că zăpada persistă aici pe o perioadă mai lungă decât în alte staţiuni. La Bâlea Lac avem zăpadă până în luna iunie. Mă bucur să văd că în sfârşit am ajuns şi noi la rând, pe lista priorităţilor, iar zona Bâlea va fi în atenţia autorităţilor centrale, pentru a pune în aplicare un proiect care a început acum 50 de ani.

Cu siguranţă, acum 50 de ani cei care au analizat potenţialul turistic şi schiabil au făcut-o cu mult profesionalism şi au ajuns la concluzia că acest domeniu schiabil se poate realiza cu tehnologia şi cu ştiinţa de atunci, deci, cu siguranţă că se poate face mult mai mult cu tehnologia şi cu ştiinţa de acum. Acest proiect va ajuta această zonă, dar va ajuta şi România să aibă 150 de kilometri de pârtie într-o staţiune montană care astfel va fi competitivă cu marile staţiuni de schi din Austria sau Elveţia. Este un proiect foarte important pentru noi. Vom contribui cu tot ce ne stă în putinţă ca acest proiect să se realizeze", declara Arnold Klingeis, proprietarul Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac. 

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a vizitat în luna decembrie 2017, zona Bâlea Lac, unde a stat de vorbă cu cabanierii. Anterior acestei vizite, ministrul Dobre a afirmat că dacă se va realiza domeniul schiabil Bâlea, cu 150 de kilometri de pârtii, aceasta va însemna "dublarea capacităţii de schi din România", relatează Agerpres.

Etichete: masivul fagaras , complex turistic balea lac , statiune de schi romania , investitii statiuni romanesti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale