V. Ponta: În licitaţii au câştigat firmele cu preţurile cele mai mici. Acum sunt în insolvenţă

Data publicării:
autostrada de sus

 „Problema principală care ne-a dus la scăderea creşterii economice pe primele nouă luni, avem 2% din PIB, înseamnă 3 miliarde de euro pe care le avem şi nu le-am cheltuit, pentru că procedurile au fost foarte lungi şi nu s-au făcut. Au mers în licitaţii cu ideea că vor câştiga cei cu preţul foarte mic. Au câştigat firme cu preţuri atât de mici că au fost sub proiectele de cost. Varianta este să le rezilem contractele, dar asta ne face să depăşim termenul maxim până când se pot cheltui aceste fonduri”, a spus Victor Ponta.

„ La autostrada Nădlac-Arad, primul sector, firma e în insolvenţă, l-am relicitat, al doilea, în insolvenţă, l-am relicitat. Să dea Dumnezeu să dea facturile până la 30 decembrie, altfel nu mai putem cheltui banii”, a spus Victor Ponta, invitat la emisiunea Jurnalul de Seară.

Construcţia autostrăzii Nădlac - Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de consorţiul româno-portughez Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 382,9 milioane de lei, iar lotul al doilea (16,6 kilometri) de compania germană Alpine Bau, pentru 411,4 milioane de lei.

CNADNR a reziliat însă, în 2012, contractul pentru primul tronson, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, iar anul trecut a reziliat şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, după falimentul Alpine Bau.

La finele anului trecut, CNADNR a atribuit asocierii italo-germane Astaldi - Max Boegl un contract de 308 de milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, care fusese început de constructorul Romstrade.

Contractul de proiectare şi execuţie al autostrăzii Nădlac - Arad şi drum de legătură, Lot 1 - km 0+000 - km 22+218, a fost atribuit în 19 decembrie, în urma unei licitaţii deschise, pentru preţul cel mai scăzut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri