V. Ponta, la Digi24: Nu am cerut derogări de la FMI. Avem nevoie de un nou acord

Data publicării:
ponta-60884

Întrebat de către jurnalistul Luca Niculescu dacă a cerut sau nu derogări de la FMI, premierul a negat ferm.

Marea problemă este că atunci când cineva vrea să-și găsească nod în papură, îți găsește. Eu am avut ca acțiuni prioritare listarea Transgaz, reducerea arieratelor la autoritățile locale și privatizarea CFR Marfă. Le-am făcut pe toate, că altfel nu declara FMI acordul încheiat cu bine și nu venea să negocieze altul. Este vorba despre niște parametri macroeconomici care nu țin de Guvern. Unii de Banca Națională, de situația economică generală. Nu s-au îndeplinit cum era previzionat”, a susținut premierul.

Acesta a subliniat faptul că este important că negociere se poartă de pe cu totul alte poziţii.

Avem nevoie de un nou acord, dar acum lucrurile merg în direcţia reformelor structurale”, a completat prim-ministrul.

Guvernul a cerut Fondului Monetar Internaţional să accepte amânarea termenelor pentru reducerea arieratelor şi privatizarea unor companii de stat. Solicitarea pentru aceste derogări apare în scrisoarea de intenţie a guvernului trimisă Fondului la începutul lunii iunie.

Guvernul României şi BNR solicită derogări pentru criteriile de performanţă ratate şi finalizarea celei de a şaptea şi celei de a opta evaluări”, se arată în document. 

Citiți și:

Victor Ponta, contrazis de FMI. Premierul își neagă propriile acțiuni

V. Ponta, la Digi24: Aștept un punct de vedere de la președinte în ceea ce-l privește pe Ovidiu Silaghi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri