Victor Ponta explică intrarea României în recesiune tehnică: „Germania, Franţa, Italia, iar în recesiune, trebuie să ne orientăm spre Asia”

Data publicării:
original lso 9300

 

Într-o declaraţie susţinută joi seara, la Botoşani, după ce preşedinteleTraian Băsescu a declarat, la rândul său, că România a intrat în recesiune după standardele UE, premierul Victor Ponta a afirmat că „mizeriile lui Băsescu nu sunt importante” atunci când este vorba de economie şi s-a referit la evoluţia primului semestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, care marchează o creştere economică de 2,6%, arătând că există 150.000 locuri de muncă în plus, precum şi încasări la buget şi din fonduri europene.

„Ceea ce este însă important de ţinut cont este că - dacă vă uitaţi pe toate televiziunile internaţionale de profil - Europa, azi, a primit o veste proastă: zona euro este din nou în recesiune, şi vorbim de motoarele Europei, de Germania, Franţa, Italia, şi asta înseamnă că România mai puţin va reuşi să îşi menţină ritmul de creştere economică şi de creare de locuri de muncă doar pe piaţa europeană. Trebuie să ne îndreptăm către celelalte pieţe, Turcia, China, zona asiatică, Africa”, a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.

El a adăugat că România trebuie să treacă peste problemele provocate în agricultură de ploi şi să încerce să menţină ritmul de creştere economică, fără a mai atinge un nivel de 5,1% ca în ultimul trimestru al anului trecut, să rămână competitivă şi să investească mai mult în infrastructură.

Economia zonei euro a stagnat în trimestrul al doilea, faţă de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate joi de Eurostat. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, economia zonei euro a avansat cu 0,7%.

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat, care relevă modificarea evoluţiei pentru trimestrul I, de la +0,2% la -0,2%.

România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai scădere a Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene (UE), de 1% comparativ cu primul trimestru, iar singurele economii cu evoluţii negative au mai fost Germania, Italia şi Cipru. Datele Eurostat arată că economiile Germaniei şi Italiei s-au contractat în al doilea trimestru din acest an cu 0,2%, iar cea a Ciprului cu 0,3%.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România a intrat în recesiune, după standardele UE, el avertizând asupra faptului că această realitate economică nu mai poate fi acoperită de „propaganda pontistă” şi subliniind că intrarea într-o eventuală criză este aproape.

Victor Ponta spune că nu cunoaşte problema cu datele INS

Întrebat de jurnalişti dacă există vreo problemă la nivelul INS şi ce fel de date a primit el, la Guvern, din partea institutului, Ponta a răspuns: „Eu nu primesc altfel de date decât primiţi şi dumneavoastră. INS-ul lucrează cu Eurostat-ul”.

La remarca acestora că a fost o problemă legată de datele comunicate de către INS şi dacă ştie de această problemă, Ponta a răspuns că nu, menționează susrsa citată.

„Nu, nu ştiu şi nici nu trebuie să ştiu. INS-ul este şi lucrează în coordonarea Eurostat-ului. Dacă sunt probleme, cu siguranţă Eurostat-ul ne va spune şi vom lua orice măsură, dar nu trebuie să intervină Guvernul, pentru că tocmai cerinţa Eurostat-ului este ca Guvernul să nu interfereze în activitatea institutelor naţionale de statistică”, a afirmat premierul.

Andrei Rădulescu, BT: Investiţiile publice au scăzut cu peste 30% în primul semestru

PIB-ul a scăzut în dinamică trimestrială în cursul T1 cu 0,2% şi pe parcursul T2 cu 1%. Din perspectiva definiţiei, care este improprie, două trimestre consecutive de contracţie ar fi recesiune tehnică. Dinamica anuală e diferită, una este să compari performanţele economiei în trimestrul doi faţă de trimestrul unu şi alta e să compari trimestrul doi faţă de trimestrul doi al anului precedent. Datele sunt ajustate sezonier, deci strict din perspectiva momentului, deci a dinamicii pe termen scurt, utilizând definiţia care e improprie, a fost dată la un congres, se traduce prin recesiune tehnică”, a declarat Rădulescu

El a explicat că datele slabe ale economiei sunt date de scăderea severă investiţiilor productive în economie

E o recesiune tehnică pe termen foarte scurt, determinată de subperformanţa sau de contracţia severă a formării brute de capital fix a imvestiţiilor în economie. Investiţiile suntmotorul unei economii. Când se investeşte, motoarele pornesc. În trimestrul întâi şi doi, investiţiile productive s-au contractat la ritmuri foarte severe, investiţiile productive au scăzut cu 10% faţă de anul trecut. Scăderea a fost determinată de contextul regional tensionat, iar pe plan intern, investiţiile publice au scăzut cu peste 30% faţă de şase luni din anul anterior”, adăugat Rădulescu

Economistul a precizat că datele sezoniere ar putea fi date de amânarea investiţiilor mediului privat, în aşteptarea intrării în vigoare a scutirii de impozit a profitului investit, de la 1 iulie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri