Yuanul intră la categoria grea

Data publicării:
yuan china
Cufărul de război al Chinei: cum își folosește Beijingul moneda pentru a se proteja de viitoarele sancțiuni. FOTO: Profimedia Images

În coşul de valute de la baza DST, yuanul ajunge să reprezinte aproape 11%. Va avea o pondere mai mare decât lira sterlină sau yenul japonez.

Introducerea yuanului s-a făcut în dauna euro. Ponderea monedei unice în coş a scăzut de la peste 37%, la sub 31%. Practic s-a luat Europei şi s-a dat Chinei prin această decizie care va deveni efectivă anul viitor în octombrie.

În mare parte, această includere este simbolică, de recunoaştere a statutului Chinei de a doua putere economică a lumii, după Statele Unite şi fără a privi Uniunea Europeană ca un bloc. FMI foloseşte DST şi coşul de valute care îl compune doar pentru a acorda împrumuturi de urgenţă ţărilor cu probleme, nu pentru a face tranzacţii cu active denominate astfel.

Ridicarea importanţei yuanului face parte din strategia Chinei de a-şi impune moneda la nivel internaţional. Ţara împrumută direct în moneda proprie şi impune plata în comerţul internaţional direct. E departe însă de a ameninţa dolarul ca monedă a comerţului internaţional.

Dacă yuanul va deveni monedă de rezervă a băncilor centrale, ceea ce îi va da cu adevărat importanță, totul depinde de autorităţile de la Beijing. E nevoie de mai multă transparenţă, flotarea cât mai liberă a cursului şi diversificarea sectorului financiar. China a făcut câţiva paşi la cererea FMI tocmai în ideea de a face parte din DST.

Dar cu cât îşi liberalizează mai mult sectorul financiar, cu atât China riscă să cunoască mişcările bruşte de capital, ceea ce autorităţile au încercat să împiedice prin măsuri administrative.

Banca Centrală a Chinei va trebui să facă ceea ce fac toate instituţiile similare mari - să lase moneda liberă. Şi nu face asta acum, cursul este controlat. Cei mai mulţi economişti spun că yuanul este acum supraevaluat. Dovada este şi faptul că în acest an rezervele valutare ale ţării au scăzut cu 500 de miliarde de dolari, ca urmare a intervenţiilor din piaţă în ideea de a reduce volatilitatea. Yuanul este legat de dolar, un dolar care a crescut puternic în ultimele luni. Prin urmare şi moneda chinezească a crescut faţă de alte valute. Deocamdată Banca Centrală susţine că nu e nevoie de o depreciere, ci doar de o slăbire graduală a controlului. Însă doar când yuanul va fi tranzacţionat liber, iar capitalurile se vor mişca fără restricţii atunci poate trece de la un statut simbolic de monedă forte la unul real.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri