Galerie Foto Imaginile dramatice ale celor 12 zile de coșmar din Grecia

12 zile de haos în Grecia
12 zile de haos în Grecia. Foto: Profimedia Images

La 12 zile de când Grecia se luptă cu incendii de vegetație nemaivăzute, autoritățile elene au început să evalueze pagubele provocate de flăcările care au devastat zone imense de pădure, au distrus case și au forțat mii de persoane să fugă din locuințele lor, scrie Reuters. Peste 56.000 de hectare au fost pârjolite, în Grecia, din cauza incendiilor. Adică o suprafață de două mai mare decât Bucureștiul a fost mistuită de flăcări.  

Întregul teritoriu al Greciei este luni sub cod galben de caniculă iar în sud, avertizarea este însoțită și de una similară pentru vânt puternic.

Doi oameni au murit, cel puțin 20 sunt răniți, printre pompieri, voluntari și civili, în timp ce incendiile sunt încă departe de a fi controlate.

Peste 150 de focare concomitente au întins la limita suportabilului capacitatea serviciilor de intervenție. Cele mai grave sunt incendiile din nordul Atenei și din insula Evia, unde feriboturile au evacuat mii de oameni din calea flăcărilor.

În Atena, flăcările înaintează cu repeziciune, ajutate de vânt și vegetația uscată după temperaturile caniculare din ultima perioadă. Mii de oameni au primit ordin să-și părăsească locuințele aflate în nordul capitalei elene, din cauză că incendiile se apropiau rapid. Case, mașini și afaceri au fost mistuite.

În insula Evia, a doua cea mai mare din Grecia, incendiile au ajuns la o dimensiune periculoasă. Oamenii din mai multe localități au fost evacuați pe mare, deoarece toate drumurile erau blocate de flăcări.

Citiți și: Coșmarul continuă în Grecia, unde e cod galben de caniculă și vânt puternic. O suprafață de două ori cât Bucureștiul a fost deja arsă

12 zile de haos în Grecia. Foto: Profimedia Images

Citește și: VIDEO. Imagini apocaliptice surprinse de pasagerul unui feribot în insula Evia. „Ce mai poate arde?”

Autoritățile elene au început evaluarea pagubelor produse de incendii

O serie de incendii a lovit țara în ultimele zile. Grecia se confruntă cu cea mai severă caniculă din ultimii 30 de ani, în care temperaturile au crescut până la 45 de grade Celsius. Imaginile filmate cu dronele arată amploarea daunelor provocate de incendiile de nestăvilit de pe continent, la nord de Atena. 

Peste 56.000 de hectare au fost pârjolite, în Grecia, din cauza incendiilor de vegetație. Adică o suprafață de două mai mare decât Bucureștiul a fost mistuită de flăcări.  

Premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat pentru luni o ședință ministerială privind ajutoarele pentru cei care au pierdut bunuri în urma incendiilor.

„Scopul nostru este să finalizăm inventarul cât mai curând posibil, pentru a începe imediat procesul de ajutorare a cetățenilor noștri afectați”, a declarat ministrul infrastructurii și transporturilor.

La Atena, oficialii au început să evalueze daunele cauzate de un incendiu care a mistuit câteva suburbii la nord de oraș săptămâna trecută.

Flăcările, care au izbucnit la poalele Muntelui Parthina, la marginea capitalei, au pus pe fugă mii de oameni și au distrus zeci de case și afaceri, precum și mii de hectare de teren forestier.

Grecia a primit asistență din partea mai multor țări europene pentru a ajuta la lupta împotriva flăcărilor. Luni, peste 600 de pompieri s-au luptat încercând să stingă incendiile din Evia.â

Citiți și: Pompierii români, lăudați în presa din Grecia: Sunt de pe altă planetă. Folosesc drone, sunt organizați și au reflexe uimitoare

Editor : Ioana Coman

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate