47 de grade Celsius. Valul record de caniculă din sud-estul Europei și Orientul Apropiat ridică întrebarea ce ne așteaptă la vară

termometru caniculă
Foto: Getty Images

Din Grecia până în Israel, trecând prin Cipru şi Turcia, ţările din sud-estul Europei şi din Orientul Apropiat se sufocă din cauza unui val de căldură timpurie la care trebuie să se adapteze locuitorii încă afectaţi de măsurile de izolare, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cu peste 40 de grade în Cipru, Creta (Grecia) şi zonele de ţărm din Turcia, până la 47 de grade Celsius la graniţele Israelului şi Iordaniei, în această regiune a lumii, obişnuită cu veri călduroase, au fost doborâte recordurile pentru luna mai, potrivit institutelor naţionale de meteorologie

După sudul Italiei, unde au fost înregistrate 39 de grade în Sicilia la sfârşitul săptămânii trecute, valul de căldură s-a resimţit şi în Heraklion, în Creta, cu 41,1 grade Celsius sâmbătă, valoare ce nu a mai fost consemnată în această regiune în luna mai de o jumătate de secol, potrivit Institutul de Meteorologie din Atena.

În Grecia continentală, mercurul a ajuns, de asemenea, la 40 de grade Celsius.

Nu toată lumea s-a putut îndrepta, însă, spre plajă din cauza măsurilor de izolare asociate pandemiei de COVID-19.

În Grecia, deschiderea plajelor amenajate a fost aşteptată cu nerăbdare din cauza caniculei şi au fost puse în aplicare măsuri de siguranţă, precum distanţa de patru metri între umbrele.

Spre est, în Cipru, unde accesul pe plaje rămâne interzis - este permisă doar îmbăierea în mare - 49 de persoane au fost amendate duminică pentru prezenţa prelungită pe nisipul fin. Pe insulă, duminică s-a stabilit un nou record de căldură, cu 42,5 grade Celsius la umbră, în Paphos (sud-vest). O alertă meteorologică rămâne în vigoare luni.

Turcia a cunoscut cel mai călduros weekend din luna mai din ultimii 75 de ani, potrivit televiziunii publice TRT. Valorile de temperatură au depăşit 40 de grade Celsius în Antalya. Zeci de milioane de turci sunt afectaţi în prezent de măsuri stricte de izolare, cu excepţia persoanelor peste 65 de ani, care au putut ieşi duminică afară, în intervalele orare ajustate din cauza căldurii. În Istanbul, unii au profitat de ocazie pentru a se răcori în apele Bosforului.

În Orientul Apropiat, temperaturile caniculare sunt înregistrate în mod obişnuit la sfârşitul primăverii. Însă, ''anul acesta, diferenţa o face durata acestui episod - o săptămână - cu temperaturi de până la 37 de grade Celsius'', a indicat duminică directorul departamentului de meteorologie al aeroportului Beirut, Abdel Rahmane al-Zawawi.

În Liban, locuitorii nu au posibilitatea de a se răcori în mare - toate plajele sunt închise, iar forţele de ordine au vegheat duminică la respectarea regulilor.

Accesul pe plaje este interzis şi în Israel. Însă, duminică, când Guvernul a câştiga în cele din urmă încrederea Parlamentului după mai bine de un an de criză politică, zona de litoral din Tel Aviv, unde au fost înregistrate 40 de grade Celsius, a fost aglomerată.

Potrivit prognozelor, acest val de caniculă va continua până la finalul săptămânii în estul Mediteranei.

Redactare G.M.

 

 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate