5 adolescenţi au murit după ce au circulat pe contrasens pe autostradă. Guvernul irlandez denunţă un fenomen legat de reţelele sociale

Data publicării:
accident
Foto: Profimedia

Prim-ministrul irlandez Micheal Martin s-a declarat luni „şocat” în urma unei coliziuni în care cinci tineri au murit la bordul unei maşini cu care circulau pe contrasens pe o autostradă, autorităţile fiind îngrijorate că este un fenomen alimentat de reţelele sociale, relatează AFP și News.ro.

Aceşti adolescenţi, a căror vârstă nu a fost precizată, au decedat duminică când maşina în care se aflau şi care circula cu viteză mare pe contrasens pe autostrada M9, la sud de Dublin, a intrat în coliziune cu un alt vehicul.

Patru persoane, printre care un copil, care se aflau în cea de-a doua maşină, au fost rănite grav.

Această tragedie are loc la doar câteva zile după un alt accident pe o altă autostradă din apropierea oraşului Dublin, în circumstanţe similare. Nouă persoane au fost rănite.

Într-un comunicat, Micheal Martin s-a declarat „şocat şi îndurerat” de acest accident şi deosebit de îngrijorat de faptul că unele dintre aceste fapte sunt comise „pentru a obţine aprecieri pe reţelele sociale”. El a afirmat că nu poate exista „nicio toleranţă” faţă de acest comportament.

Cu o zi înainte, comisarul Justin Kelly, care conduce Garda (poliţia irlandeză), a condamnat la rândul său o practică pe care a calificat-o drept „iresponsabilă şi periculoasă”.

„Ceea ce face acest comportament imprudent şi mai revoltător este faptul că, în unele cazuri, este motivat de dorinţa de a câştiga popularitate pe reţelele sociale, fără nicio grijă pentru consecinţele potenţial devastatoare asupra celorlalţi sau asupra autorilor înşişi”, a declarat comisarul Kelly.

John Joe O'Connell, liderul unui sindicat al poliţiştilor irlandezi, a afirmat luni la postul de televiziune RTE că grupuri de tineri folosesc reţelele sociale pentru a se lua la întrecere unii cu alţii, filmându-şi interacţiunile cu poliţia şi provocând în mod deliberat urmăriri cu maşina. El a precizat că aceştia circulau pe contrasens pe autostrăzi, deoarece poliţia are instrucţiuni să nu urmărească vehiculele în situaţii cu risc ridicat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță