Video 500 de oameni evacuați după un incendiu care a mistuit o mahala în Seul, lângă bogatul district Gangnam

Data actualizării: Data publicării:
incendiu in seul
500 de oameni evacuați după un incendiu care a mistuit o mahala în Seul, lângă bogatul district Gangnam. FOTO: Twitter

Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate, vineri, după un incendiu care a izbucnit într-o mahala a capitalei sud-coreene, Seul. Focul a distrus aproximativ  60 de case, au afirmat autorităţile citate de Reuters.

Incendiul a izbucnit la ora locală 6.27 A.M. (9.27 GMT), în satul Guryong din sudul Seulului, care are peste 660 de gospodării, şi a fost stins după aproximativ cinci ore.

Circa 60 de locuinţe de pe o suprafaţă de 2.700 de metri pătraţi au fost distruse, au afirmat autorităţile.

Aroape 600 de pompieri, poliţişti şi militari au intervenit pentru stingerea flăcărilor, iar la fața locului au fost trimise zece elicoptere.

Până în prezent nu au fost raportate victime.

Preşedintele Yoon Suk-yeol, care se află în Elveţia, la Forumul Economic Mondial, a cerut să fie făcute toate eforturile pentru a pagubele să fie cât mai reduse şi să fie mobilizaţi toţi pompierii şi toate echipamentele disponibile, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt Kim Eun-hye.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministrul de Interne Lee Sang-min a cerut de asemenea oficialilor să prevină pagubele secundare şi să îi protejeze pe locuitorii din zonele învecinate, a arătat ministerul.

Una dintre ultimele mahalale rămase, zona este un simbol al inegalităţii din a patra cea mai mare economie din Asia, lângă strălucitorul şi bogatul district Gangnam.

Zona este, de asemenea, predispusă la incendii, inundaţii şi alte dezastre, multe case fiind construite din carton şi lemn, iar locuitorii sunt expuşi riscurilor sanitare și de siguranţă.

Guvernul a anunțat planuri pentru o restructurare şi relocare după un incendiu uriaş, la finalul lui 2014, dar au fost făcute puţine progrese în acest sens, în mijlocul unei lupte vechi de decenii între proprietarii de pământ, locuitori şi autorităţi.

Seulul, districtul Gangnam şi dezvoltatorii de stat s-au contrazis la rândul lor asupra modului de a-i despăgubi pe proprietari şi dacă locuitorii, majoritatea stabiliţi ilegal acolo, au dreptul la la sprijin guvernamental pentru a fi relocaţi şi a-şi găsi locuinţe.

Conducerea oraşului Seul a afirmat că primarul Oh Se-hoon a vizitat satul şi le-a cerut oficialilor să ia măsuri pentru relocarea familiilor afectate de incendiu.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri