A apus era lunetiștilor? Dronele au ajuns să îi înlocuiască până și pe cei mai de temut trăgători din războiul din Ucraina

Data publicării:
Viaceslav Kovalski cu pușca sa cu lunetă / un lunetist în Ucraina
Mulți lunetiști, inclusiv Viaceslav Kovalski, care a stabilit un record mondial în 2023, când a reușit să nimerească un soldat rus de la 4 kilometri depărtare, cred că era lor a apus. Colaj foto: Profimedia Images / Facebook

Un lunetist din forțele speciale ucrainene a stabilit un record mondial în 2023, când a reușit să împuște un ofițer rus de la 4 kilometri depărtare. Zilele acestea, însă, Viaceslav Kovalski are o sarcină nouă: să susțină operatorii de drone. El nu a mai plecat să vâneze soldați ruși de mai bine de un an și jumătate, rolul său fiind înlocuit tot mai mult de noile drone militare.

Dronele mici și ieftine echipate cu explozibili au schimbat fața războiului din Ucraina și au ajuns să reducă importanța unor roluri militare tradiționale.

Nu mai este nevoie de observatorul de artilerie care indica unde se află ținta ce trebuie bombardată, iar tanchiștii devin din ce în ce mai puțin importanți, pe măsură ce tancurile lor ajung să fie tot mai vulnerabile în fața dronelor de atac.

Dronele pot îndeplini acum ambele roluri principale ale lunetistului: recunoaștere și eliminare a țintei. Avantajul lor este că pot obține o imagine mai cuprinzătoare asupra câmpului de luptă, pot fi manevrate mult mai ușor și distrugerea lor provoacă doar pierderi materiale, fără să pună în pericol viața soldaților care le operează de la distanță.

Ucraina nu a renunțat de tot la lunetiști, iar Statele Unite continuă să instruiască soldați în acest rol, însă, în lupta contra Rusiei, ei sunt folosiți din ce în ce mai rar, pericolul la care sunt expuși acum fiind unul mult mai mare.

„Când eu eram lunetist, toată lumea dansa în jurul meu. Acum, toată lumea dansează în jurul operatorului de drone”

Mulți lunetiști, inclusiv Kovalski, cred că era lor a apus. „Dronele sunt pur și simplu mai eficiente și costă mai puțin”, a spus ucraineanul de 60 de ani, care acum face parte dintr-o divizie militară de contraspionaj a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

„Când eu eram lunetist, toată lumea dansa în jurul meu. Acum, toată lumea dansează în jurul operatorului de drone, inclusiv eu”, a spus Kovalski pentru Wall Street Journal.

După reușita sa faimoasă din noiembrie 2023, fostul afacerist ucrainean a intrat într-un club select al celor mai apreciați lunetiști din istorie, alături de ucraineanca Liudmila Pavlicenko, poreclită „Doamna Moarte”, care a ucis cel puțin 309 soldați inamici în Al Doilea Război Mondial, și Chris Kyle, unul dintre cei mai cunoscuți lunetiști americani și autor al cărții „American Sniper”, care a fost ecranizată în 2014.

Cu toate că soldații tineri îi cereau să facă poze cu el și a ajuns faimos în toată lumea, pe linia frontului, unitatea lui a început treptat să primească tot mai puține misiuni.

Soldații ruși s-au adaptat la un câmp de luptă plin de drone și au devenit tot mai greu de reperat. În cinci misiuni la care a participat în 2024, Kovalski nu a ucis niciun inamic. Acelea au fost unele din ultimele sale misiuni în rol de lunetist.

Acum, de cele mai multe ori, munca sa constă în asistarea operatorilor de drone, pe care îi ajută să își pregătească atacurile. În același timp, el face parte și dintr-o echipă de reacție rapidă menită să intervină în cazul în care ceva nu merge bine.

lunetisti ucraina
Dronele au făcut ca rolul tradițional al lunetistului pe câmpul de luptă să fie mult mai primejdios. Foto: Profimedia Images

Dronele au făcut să nu mai existe loc unde să te ascunzi pe câmpul de luptă

Lunetiștii lucrează de obicei în echipe de cel puțin două persoane și trebuie să care cantități mari de echipament militar, inclusiv arme de mare calibru, drone de supraveghere, camere video și mici generatoare electrice.

Ei se deplasează până la 10 kilometri pe jos pentru a fi cât mai greu de detectat. În tot acest timp, ei trebuie să care echipamentul greu și să evite dronele inamice. Uneori, petrec chiar și o săptămână în aceeași poziție de pe front, înainte să se întoarcă la bază.

Dronele au făcut ca rolul tradițional al lunetistului, care presupune și ca acesta să se apropie de liniile inamice sau chiar să se infiltreze în spatele lor timp de mai multe zile, să fie mult mai periculos. Acum, aproape că nu mai există loc unde să te ascunzi pe câmpul de luptă.

Chiar dacă un lunetist găsește o ascunzătoare, căldura corpului său va alerta dronele echipate cu senzori de termoviziune. Mai multe brigăzi ucrainene au spus că, acum, folosesc mai rar lunetiști.

Totuși, ei nu au dispărut cu totul. Un comandant ucrainean a spus că lunetiștii sunt în continuare utili ca parte dintr-o unitate de infanterie care trebuie să apere o poziție.

Spre exemplu, lunetiștii ucraineni țintesc soldați ruși care s-au infiltrat în spatele liniilor de apărare ucrainene sau care rămân în urmă după ce camarazii lor se retrag dintr-o poziție recent ocupată de trupele de asalt ucrainene.

Lunetiștii ucraineni au jucat un rol crucial în timpul retragerii trupelor din orașul Torețk

Lunetiștii au avantajul că își pot desfășura activitatea în orice condiții de vreme, spre deosebire de drone, care sunt greu de folosit când este înnorat sau ceață.

În vara anului 2024, în jur de 15 lunetiști dintr-o unitate ucraineană au ocupat poziții în clădirile înalte din orașul Torețk și au depistat aproximativ 35 de soldați ruși care au reușit să scape de dronele ucrainene.

În lupta care a urmat, lunetiștii ucraineni au ucis 16 soldați ruși și au pierdut un singur soldat, ajutându-i pe infanteriștii ucraineni să se retragă, în timp ce forțele ruse încercuiau orașul.

Lunetiștii pot și să tragă în dronele inamice, Ucraina folosindu-i în special pentru a distruge dronele Shahed lansate de ruși.

Kovalski, care înainte de război a învățat să tragă cu pușca știind că niciodată nu trebuie să îndrepte arma înspre un alt om, a spus că de un singur lucru nu îi este dor din vechea sa muncă de lunetist: să ucidă.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Savantul român din SUA care rescrie tratamente pentru boli grave. Cum atacă algoritmii săi bacteriile ucigașe...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani