Galerie Foto A început carnavalul de la Veneția. Imagini cu parada bărcilor colorate pe Marele Canal

Data actualizării: Data publicării:
barci pe apa la carnaval in venetia
O paradă pe apă a deschis aseară carnavalul de la Veneția. FOTO: Profimedia Images

O paradă pe apă a deschis aseară carnavalul de la Veneția. Bărcile colorate și-au croit drum pe Marele Canal, purtând venețieni costumați și mascați, sub ochii vizitatorilor adunați pe poduri și pe mal.

Pentru a evita aglomerația, nicio ambarcațiune privată nu a avut voie să se alăture paradei.

Carnavalul a fost reluat după doi ani de pauză. Potrivit presei locale, aproximativ 80.000 de persoane au sosit pentru a marca evenimentul, inclusiv 32.000 de turişti străini, un număr departe de cei 3 milioane de vizitatori care veneau în anii anteriori.

O paradă pe apă a deschis aseară carnavalul de la Veneția. FOTO: Profimedia Images
O paradă pe apă a deschis aseară carnavalul de la Veneția. FOTO: Profimedia Images

Vineri, Italia a renunțat la obligația de a se purta măști în aer liber, dar orașul Veneția a cerut totuși oamenilor să o păstreze în zonele aglomerate.

„Este puțin diferit pentru că este mult mai liniștit, nu avem atât de multe festivități, dar vom organiza propriile petreceri și festivități, așa că va fi distractiv”, a spus Fiona Spagnuolo.

"Pentru mine, purtarea acestui costum este un simbol al renașterii. Îmbrăcându-mă așa, sper să aduc un pic de carnaval la Veneția și sper să văd de data aceasta multe măști spectaculoase", a afirmat Matteo, turist din Vicenza.

Anul acesta, carnavalul se va desfășura până la 1 martie.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Rihanna, diva care își alege singură cartofii și ceapa verde. Cu ochelari de soare și geantă pe braț, a...
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Jane Seymour împlinește 75 de ani și e superbă. Timpul trece frumos pentru ea: siluetă impecabilă, iubire...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online