A început lupta în instanță pentru averea lui Dolly Parton. Agentul cântăreţei a obţinut ordin judecătoresc împotriva unui nepot

Data publicării:
Dolly Parton accepted the ACM Poet’s Award virtually, citing recent health issues including dizziness and dehydration
Dolly Parton. Foto: Profimedia

Agentul cântăreţei Dolly Parton şi compania care gestionează bunurile artistei, decedată în luna august, au obţinut un ordin judecătoresc împotriva nepotului acesteia, pe care îl acuză de ameninţări privind însuşirea averii vedetei americane, potrivit mai multor instituţii mass-media din Statele Unite, citate de AFP și Agerpres. În baza acelei decizii, ce a fost pronunţată miercuri de un judecător din statul Tennessee, Bryan Seaver va trebui să nu se implice în activităţile companiei mătuşii sale şi i-a fost interzis să intre în contact cu angajaţii şi partenerii ei comerciali, a raportat CBS News.

Acuzatul a denunţat „un ordin fraudulos” şi „o manevră publicitară”, potrivit declaraţiilor sale pentru postul de televiziune ABC.

Bryan Seaver este fiul uneia dintre surorile mai mici ale cântăreţei Dolly Parton. El este acela care a anunţat luna trecută decesul legendarei cântăreţe americane de muzică country.

El a dezvăluit pentru ABC că a fost concediat săptămâna trecută din postul de responsabil pentru securitatea proprietăţilor cântăreţei, pe care îl ocupa de 20 de ani.

Solicitarea ordinului judiciar care îl viza a fost depusă marţi la Tribunalul din Nashville de She's Alive, compania însărcinată cu gestionarea numeroaselor activităţi comerciale ale celebrei cântăreţe, potrivit cotidianului The New York Times.

În acea solicitare, managerul de mai mulţi ani al cântăreţei Dolly Parton, Danny Nozel, l-a acuzat pe Bryan Seaver de „ameninţări” şi „intimidări”, a relatat tabloidul TMZ.

Solicitarea a inclus SMS-uri în care Bryan Seaver îl ameninţa pe Danny Nozel că el va deveni „braţul răzbunător al întregii (sale) familii”, precizează The New York Times.

Acest nepot al lui Dolly Parton a declarat pentru The New York Times, miercuri, că a iniţiat propria anchetă privind modul în care afacerile cântăreţei erau gestionate în momentul decesului acesteia.

El a respins orice acuzaţie conform căreia ar fi „un fel de opozant al brandului şi al moştenirii” artistei.

Ordinul judiciar care îl vizează pe Bryan Seaver nu este o decizie de fond a instanţei americane. Judecătorul de caz a programat o audiere pe 7 octombrie, a precizat Tribunalul din Nashville pe site-ul său.

Decesul cântăreţei Dolly Parton la vârsta de 80 de ani, după o scurtă luptă împotriva cancerului, a stârnit un val de emoţii puternice în Statele Unite. Preşedintele Donald Trump a ordonat coborârea drapelului american în bernă pentru o săptămână.

De-a lungul carierei sale muzicale ce a inclus numeroase cântece de mare succes, Dolly Parton şi-a construit totodată un veritabil imperiu comercial, inclusiv prin intermediul parcului tematic Dollywood din statul ei natal, Tennessee, care primeşte aproape 4 milioane de vizitatori în fiecare an.

Averea cântăreţei a fost estimată la 450 de milioane de dolari, potrivit revistei de specialitate Forbes. Soţul artistei, Carl Dean, a murit anul trecut, iar cuplul nu a avut copii.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”