Acord pe buget între conservatori și extrema dreaptă din Austria. Herbert Kickl: Am luat o decizie crucială

Data publicării:
austria
Foto: Șeful Partidului Libertăţii Herbert Kickl și liderul interimar al partidului conservator OVP Christian Stocker / Sursa foto: Profimedia Images

Extrema dreaptă şi conservatorii, în plină perioadă de negociere în Austria, au anunţat luni că au ajuns la un acord privind bugetul, eliminând un obstacol important în calea formării unui guvern.

„Am luat o decizie crucială şi am elaborat o foaie de parcurs comună pentru a evita o procedură de deficit excesiv a UE împotriva Austriei”, a declarat şeful Partidului Libertăţii, Herbert Kickl, în prima conferinţă de presă comună a celor două formaţiuni, informează Agerpres. În acest punct au eşuat până acum precedentele discuţii vizând blocarea extremei drepte, mediile economice refuzând orice creştere de taxe.

Prezentând acest prim bilanţ al discuţiilor începute săptămâna trecută, Kickl a vorbit despre un program de austeritate de 6,3 miliarde de euro „fără a recurge la noi impozite, nici asupra moştenirilor, nici a donaţiilor, nici a averilor”. El intenţionează să adopte măsuri împotriva privilegiilor, cu economii în „aparatul ministerial” şi eliminarea „subvenţiilor excesive”.

„Este singurul mijloc pentru Austria de a-şi defini ea însăşi viitorul, cu propriile mâini, şi de a nu mai fi controlată de la Bruxelles”, a mai spus responsabilul naţionalist, în continuare foarte critic faţă de UE.

La rândul său, liderul interimar al partidului conservator OVP, Christian Stocker, şi-a exprimat satisfacţia privind această etapă care „trebuie să permită readucerea deficitului sub pragul de 3% în 2025”, potrivit criteriilor de la Maastricht.

Austria, ţară de 9,1 milioane de locuitori, confruntată cu dificultăţi economice ca şi Germania vecină, a înregistrat o creştere a deficitului bugetar la 3,7% anul trecut, potrivit agenţiei de rating Fitch.

Cele două părţi s-au apropiat destul de mult în chestiunile economice, dar acum va începe o a doua fază a negocierilor, fără îndoială mai delicată, din cauza divergenţelor privind politica externă sau statul de drept. Herbert Kickl s-a declarat totuşi "încrezător".

Dreapta a mai guvernat în două rânduri cu FPO în Austria, dar dacă negocierile vor fi încununate de succes, va fi primul guvern dominat de extrema dreaptă din istoria contemporană, avându-l drept cancelar pe foarte radicalul Herbert Kickl, comentează AFP.
Partidul său a câştigat alegerile legislative de la sfârşitul lui septembrie cu aproape 29% din voturi, un scor istoric.

În lipsă de aliaţi, el a a fost nevoit să-i lase pe adversarii săi să negocieze un guvern, după care a urmat demisia neaşteptată a liderului conservatorilor, Karl Nehammer, la începutul lui ianuarie.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată apartamentul în care va locui Klaus Iohannis în Bucureşti? Marcel Ciolacu, dezvăluire neaşteptată
Digi FM
Un tânăr care se plimba cu caiacul, înghițit de o balenă și eliberat nevătămat. Momentele incredibile...
Pro FM
Ce ar fi determinat despărțirea dintre Bianca Censori și Kanye West. Apropiat: „S-a săturat, a fost picătura...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ţara care foloseşte cele mai multe fusuri orare din lume, 12, se află în Europa. Indiciu: nu este Rusia
Newsweek
Minstrul muncii, după tăierea tuturor pensiilor cu 12%. „Am modernizat sistemul de pensii”
Digi FM
Cristina Cioran a născut un băiețel. Vedeta de 47 de ani, mamă pentru a doua oară alături de bărbatul cu care...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Fosta soție a lui Hugh Jackman crede că relația lui cu Sutton Foster nu va dura mai mult de un an: „Îl...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...