Exclusiv Acordul SUA-Iran: O pace fragilă sau o nouă arhitectură de securitate în Orientul Mijlociu?
Patru luni de război, Strâmtoarea Ormuz închisă și prețuri la petrol care au zguduit toate economiile lumii. Statele Unite și Iranul au decis să semneze împreună o înțelegere care să pună punct celui mai periculos conflict din Orientul Mijlociu. Dar cât de solidă va fi această pace? Ioana Constantin Bercean este cercetător științific și ne oferă cheia în care trebuie să înțelegem cum se închide acest război.
Cristina Cileacu: Doctor Ioana Constantin Bercean, cercetător și expert în Orientul Mijlociu, bine ați venit la Pașaport diplomatic!
Ioana Constantin Bercean: Mulțumesc frumos pentru invitație. Bine v-am regăsit!
Ce ascunde memorandumul SUA–Iran
Cristina Cileacu: Vorbim într-o zi în care urmează să se semneze la Geneva un acord de pace între Statele Unite și Iran. Și aș vrea să ne ajutați să înțelegem ce înseamnă acest acord între cele două puteri combatante, pentru că am văzut un război în care pare că Statele Unite, deși este puterea militară mai mare, nu a reușit să înfrângă Iranul, doar să îl pună puțin la respect. Ce înseamnă mai concret acest acord?
Ioana Constantin Bercean: Cred că ar trebui să începem prin asta. Acesta nu este de fapt un acord. Cu atât mai mult un acord de pace este mai degrabă o hartă de parcurs sau cum se numește el în terminologia oficială, memorandum al înțelegerii.
Cristina Cileacu: Încă 60 de zile de armistițiu.
Ioana Constantin Bercean: Se prelungește acest armistițiu, se prelungește cu 60 de zile, perioadă în care cele două părți ar fi de acord să discute toate temele sau toate punctele acelea care s-ar fi agreat deja. Sigur, este încă un mare secret sau o mare, să spunem așa, poate înțelegere care nu este făcută publicului în jurul ceea ce se va discuta din motive de securitate, s-ar crede, sau din motive de protecție, de a asigura un anume cadru de protecție a acestor elemente. Ar trebui să începem poate prin trei nivele de analiză. În primul rând, să înțelegem de unde am plecat, care au fost obiectivele acestui război și câte dintre ele au fost îndeplinite, pentru că am văzut că ele s-au mai schimbat pe parcurs. Și făcând un exercițiu de onestitate, am putea spune că, de fapt, nici măcar aceste obiective inițiale nu au fost foarte clare și bine punctate. Să vedem unde am fost și unde am ajuns. Să vedem care sunt variabilele regionale. Și mă refer aici în special la Israel, pentru că spuneam chiar la începutul acestui război că Israelul s-ar putea să rămână într-o postură vulnerabilă sau mai vulnerabilă decât înainte de acest război și să vedem care sunt schimbările sistemice structurale pe care le-a cauzat acest război. Pentru că acest război dintre Israel și SUA versus Iran este cu totul diferit față de războaiele anterioare ale Americii din Orientul Mijlociu. Suntem prima dată în fața unui actor care a răspuns și a fost, probabil și o percepție greșită a ceea ce înseamnă Iranul, pentru că, sigur, președintele Trump a venit poate pe valul acela de încredere...
Cristina Cileacu: Ca urmare a intervenției din Venezuela.
De la „capitulare”, la negociere
Ioana Constantin Bercean: …poate pe un traseu din acesta de scurtă istorie, în care am văzut că Iranul s-a abținut foarte mult în a răspunde unor atacuri sau unor evenimente care s-au întâmplat și atunci. Sigur că foarte multă lume a vorbit poate despre lașitatea Iranului, poate despre incapacitatea sa de a răspunde, ceea ce este complet greșit, pentru că trebuie să înțelegem că Iranul sau Iranului nu i-a fost neapărat teamă de un război. Un război pentru care, de altfel, se pregătește de cel puțin 40 de ani. Iranului sau regimului din Teheran îi era mai degrabă teamă, sau ceea ce va încerca să evite, ar fi încercat să evite este predarea, acel „surrender”. Noi ne amintim că la începutul războiului, președintele Trump spunea că va semna un acord cu Iranul în momentul în care regimul de la Teheran fie va fi schimbat, fie se va preda necondiționat. Or, noi suntem în fața unei realități incontestabile, de altfel, în care nici regimul nu este schimbat, pentru că acești oameni sau acești politicieni și militari, sau militari și apoi politicieni pe care îi vedem zi de zi în știrile noastre, sunt de fapt tot din același cerc. Sunt creația aceluiași sistem sau a aceluiași regim pe care de Donald Trump spunea că îl va schimba.
Cristina Cileacu: Mult mai dur decât regimul anterior.
Ioana Constantin Bercean: Inclusiv în această nouă clasă militaro-politică există o secțiune sau un segment mult mai dur, hard lineri mai duri decât hard linerii obișnuiți și acești hard lineri, chiar acum, când noi vorbim, contestă această înțelegere sau acest nou armistițiu dintre Iran și Statele Unite. Trebuie să ne uităm că este un război în care Iranul a schimbat complet faza a ceea ce ar însemna arhitectura regională de securitate. A răspuns Statelor Unite, repet, într-un mod neașteptat și neanticipat. Trebuie să ne uităm puțin și în urmă, pentru că noi avem cel puțin cinci președinți consecutivi de la George Bush senior încoace, care au încercat diverse negocieri și diverse tipuri de discuții cu Iranul. Și în primul rând, trebuie, sau poate cu asta ar fi trebuit să începem să înțelegem că relațiile internaționale, nici diplomația, nici politica externă, nici normele de securitate nu sunt niște entități sau nu sunt niște discuții care se pot purta în termeni exclusiv de alb și negru. Există acea zonă gri.
Cristina Cileacu: Este zona cea mai gri probabil, dintre toate discuțiile.
De ce este amânată tema nucleară
Ioana Constantin Bercean: Zona cea mai gri. Să ne amintim de acordul inițial nuclear semnat între SUA, administrația Obama și statele Uniunii Europene și Iran. Să ne amintim că acel acord a fost cu foarte mare grijă promovat ca atare. Nu a fost un acord de pace. A fost un acord nuclear cu un regim sigur, care, conform normelor noastre occidentale, nu este pe placul nostru. Acest acord pe care Donald Trump îl propune, în schimb, se vorbește despre un acord de pace, nu doar despre un acord nuclear. Or, noi acum, în acest memorandum de înțelegere, vedem că problema nucleară va fi discutată conform cerințelor iraniene, cele care au „transpirat”, să spunem așa, pe surse. Acea problemă nucleară va fi discutată undeva spre finalul acestei perioade de armistițiu, după ce anumite condiții cerute de iranieni sau anumite puncte propuse de partea iraniană vor fi îndeplinite.
Limitele diplomației nucleare
Cristina Cileacu: Legat de programul nuclear al Iranului, pentru că era o precondiție anunțată la începerea acestui război, ca Iranul să nu aibă niciodată posibilitatea să treacă la producerea unei bombe nucleare. Ce se întâmplă cu uraniu îmbogățit, care, știm foarte bine, este într-o cantitate mare pe teritoriul Iranului. Donald Trump insistă că, într-adevăr, Iranul nu va ajunge niciodată să fie deținătorul unei arme nucleare.
Ioana Constantin Bercean: Iarăși suntem în fața unui paradox. Acordul nuclear anterior, semnat în 2015, cum spuneam, prevedea inclusiv această terminologie. Iranul să nu treacă niciodată pragul nuclear, adică să nu ajungă să finalizeze acel focos nuclear sau acele focoase nucleare. Sigur, în diplomația nucleară există și această terminologie. Sigur că s-a împrumutat din perioada Războiului Rece: „trust but verify”, adică ai încredere, acea doză de încredere care este până la urmă necesară într-o negociere, dar verifică. S-a impus cea mai mică limită de îmbogățire pe care un stat semnatar al Tratatului de Neproliferare Nucleară o are. Deci problema aici este de a crea niște norme structurale care să care să ofere și Iranului suficiente motivații pentru a atinge pragul nuclear. Însă problema acestui război este că, de fapt, în loc să scadă apetența Iranului pentru bomba nucleară a crescut. De ce? Cred că totuși programul nuclear este până la urmă unul dintre pretextele acestui război, pentru că se vorbește foarte mult despre uraniul îmbogățit, dar nimeni nu vorbește despre plutoniul rezultat din structura nucleară civilă a Iranului. Inclusiv acel plutoniu poate fi folosit pentru fabricarea unui anumit număr de bombe. Nu trebuie să ne amăgim, trebuie să înțelegem, să fim foarte convinși că Iranul are capacitatea științifică, tehnologică, know how-ul pentru a crea o armă nucleară. Sigur, îi lipsesc anumite componente tehnologice, dar oricând ar putea să treacă acest prag nuclear. Ori acum va rămâne de văzut sau probabil aceasta va fi cea mai mare slăbiciune a unui posibil viitor acord, care nu va fi mai bun decât ei. Și ei, îmi asum această afirmație pentru că este foarte complicat să fie un acord mai bun decât JCPOA (n.r. vechiul acord nuclear cu Iran).
Cristina Cileacu: Acela s-a negociat 13 ani.
Teheranul caută garanții pentru viitor
Ioana Constantin Bercean: Deci s-a negociat din 2003 până în 2015 cu un acord interimar, cu foarte multe compromisuri de ambele părți și așa mai departe. Ori să faci un acord mai bun în câteva luni sau în urma unui război direct, că aici apare și întrebarea de ce niciunul dintre președinții americani anteriori nu a început acest război? Sigur, a fost un moment de oportunitate. Trebuie să luăm în considerare și variabila Israel. Sunt mai multe elemente sigur care pot fi discutate zile întregi, iar în acest moment Iranul ar putea simți această motivație de a-și dezvolta infrastructură nucleară militară până la capăt, pentru că altfel va considera că nu va mai fi atacat din nou. Depinde care va fi motivația sau faimosul „incentive” pe care Iranul va primi. Și aici gândul meu merge în special înspre ridicarea sancțiunilor primare. Pentru că se vorbește foarte mult despre sancțiuni care sunt primare și secundare, cele secundare împiedică state terțe să facă business, afaceri, cu Iranul. Însă sancțiunile primare ar putea fi un avantaj pentru Donald Trump.
Cristina Cileacu: Cadoul suprem pe care l-ar putea face Donald Trump.
Ioana Constantin Bercean: …pentru că asta ar permite cetățenilor americani sau oamenilor de afaceri americani să investească în Iran, pentru că sancțiunile primare asta înseamnă: o limitare, o coerciție asupra acelor entități din statul care impune sancțiuni. Or, asta sigur ar deschide oamenilor de afaceri americani o piață foarte mare, de 90 de milioane de locuitori, cu resurse foarte mari, așa cum deja știm, nu doar la nivel de hidrocarburi, petrol și așa mai departe, inclusiv metale rare și alte elemente de acest gen. Or, asta ar fi un incentive sau o motivație suficientă. Și mai este un element de noutate în acest război vedem că Iranul condiționează un posibil acord de pace. Repet, acesta este doar o hartă sau un memorandum.
Cristina Cileacu: O foaie de parcurs.
Israelul și Iranul, viziuni opuse
Ioana Constantin Bercean: Vedem că există anumite încercări, trebuie să spunem direct, de a sabota acest acord din partea Israelului, pentru că, spuneam, inclusiv la începutul războiului și nu doar de acum de ani de zile, pentru Israel, orice acord între SUA și Iran este un acord prost. Și asta nu este o noutate. Este un lucru pe care premierul israelian îl spune încă din 2013, cel puțin. Și atunci, sigur, am văzut că în momentul în care Israelul a atacat Beirutul sau își continuă singur lupta cu Hezbollah, dar care este extinsă în diverse regiuni ale Libanului. Este pentru prima oară într-un război de această anvergură în care Iranul răspunde atunci când este atacat un aliat, pentru că Hezbollah este nu este doar aliat, este creația lui Qassem Soleimani (n.r. fostul comandant al Gărzilor Revoluționare) până la urmă, și asta a modificat toată paradigma războiului, pentru că va condiționa regimul din Teheran semnarea unui posibil acord de, să spunem așa, reținerea sau convingerea Israelului să renunțe la aceste atacuri, iar prin asta Iranul câștigă un ascendent regional. Acesta este foarte important. Devine chiar mai puternic. Să nu uităm că înainte de începutul acestui război, regimul de la Teheran era relativ slăbit. Am avut proteste foarte extinse, care au fost reprimate foarte violent, cu un număr foarte mare de victime. Dar în momentul în care acest război a început o înțelegere precară a identității și a societății iraniene ne-a adus în acest punct, pentru că în momentul în care Iranul a fost atacat, eu vorbesc despre iranienii din granițele Iranului, nu despre diaspora monarhistă din California, care este minoritară în procent cu sau în comparație cu procentul de iranieni care s-au aliniat nu cu regimul, ci de-a lungul regimului.
Cristina Cileacu: Cu țara, cu identitatea țării.
Ioana Constantin Bercean: Pentru că în momentul în care o acțiune externă s-a întâmplat asupra țării lor, imediat memoria istorică s-a activat.
Ormuz, atuul geopolitic al Iranului
Cristina Cileacu: Putem vorbi la nesfârșit despre Iran și despre această înțelegere, acord sau cum putem să îi spunem. Dar o întrebare care merită răspuns, pentru că, sunt convinsă, este multă curiozitate în această privință. Este situația Strâmtorii Ormuz. Ce se va întâmpla? Pentru că deja Iranul știe care poate profita acum, cum își dorește de această strâmtoare și am văzut că acea taxă de trecere prin strâmtoare a primit un nou nume. Este un fel de taxă de serviciu pentru navele care pot trece pe acolo. Cum să înțelegem mai departe dacă acest acord rămâne așa cum va fi semnat, felul în care va funcționa traficul prin Strâmtoarea Ormuz?
Ioana Constantin Bercean: Acum, Donald Trump vine și spune că am deschis Strâmtoarea Ormuz repede, care nu era nici măcar un scop inițial. Înainte de începutul războiului, circulația era liberă și fără taxe prin Strâmtoarea Ormuz. Acum, sigur că Iranul încearcă s-o instrumentalizeze aici, spune ba taxă de protecție, ba taxă de mediu. A inventat diverse nume și sigur dorește să păstreze controlul asupra acestei strâmtori în continuare. Deja în momentul în care noi vorbim s-a reluat o parte a traficului, vedem că a scăzut și prețul petrolului pe diverse cotații. Iar discuția este că în continuare Iranul și Omanul să controleze ceea ce s-ar întâmpla acolo. Iranul nu va renunța la Strâmtoarea Ormuz, pentru că Iranul știe, la fel cum știu și Statele Unite, că acest acord de pace, până la urmă, nici un acord sau un tratat nu este sau nu sunt instrumente care nu pot fi încălcate și Iranul va păstra acest avantaj în vederea unor posibile conflicte. Atâta vreme cât înțelegerea dintre Statele Unite și Iran va ține, va rezista, sigur că circulația prin Strâmtoarea Ormuz va fi liberă. Depinde acum sub ce formă și ce taxe vor fi impuse.
Ziua 61: testul real al acordului
Cristina Cileacu: Dacă această înțelegere nu va ține, deci, după cele 60 de zile inițial agreate între Statele Unite și Iran, să spunem că ceva nu funcționează cum trebuie. Ce se va întâmpla în ziua 61? Revenim la atacuri asupra Iranului, respectiv la blocarea Strâmtorii Ormuz.
Ioana Constantin Bercean: Aceasta este întrebarea principală pe care am pus-o mereu. Să ne uităm în special ce urmează, nu în special ce a fost. Cea mai importantă este ziua 61. Acum sigur va fi ziua 122.
Cristina Cileacu: De război.
Ioana Constantin Bercean: Cu cât vor mai trece și aceste două luni, să nu uităm că America se apropie de alegerile la mijloc de termen. Deci vom fi deja în luna august, iar peste o lună va începe deja campania electorală și există un anume soi de presiune, inclusiv în establishmentul politic american, inclusiv din partea unor republicani, pentru a închide acest război. Mai există și o presiune a statelor din Golf, pentru că aceste state din Golf și din regiune, în afară de Israel, au făcut lobby intens pentru neînceperea războiului, pentru că aceste state din Golf, monarhii foarte bogate, partenere strategice ale Americii, s-au trezit într-un război pe care nu l-au dorit și au fost primele victime ale acestui război, pentru că Iranul a răspuns fix așa cum a promis, atacând ținte militare găzduite și nu numai, inclusiv obiective civile. Au mai căzut diverse rachete, aruncând unele state sau aruncând în aer afacerile din aceste din aceste state. Dacă în ziua 61 a celei de-a doua părți a înțelegerii nu va ține acest acord, este foarte posibil ca loviturile să fie reluate. Dar este foarte important să ajungem acolo, pentru că trebuie să urmărim, este foarte important ceea ce va face Israelul, pentru că, repet, pentru Israel amenințarea Hezbollah este o realitate, pe care o gestionează mai bine sau mai puțin bine. Relația dintre Israel și Donald Trump a fost mereu una foarte bună, dar vedem că de un an devine din ce în ce mai iritat, pentru că acțiunile israeliene îi blochează, să spunem așa, viitoarea posibilă moștenire. Și va trebui să vedem care va fi și răspunsul Iranului la acțiunile posibile israeliene și ce va putea sau ce vor putea Statele Unite să facă. Dacă în ziua 61 războiul va fi reluat, s-ar putea să avem un război prelungit, care nu se va încheia înainte de finalul anului. Dar, repet, toate acestea distrug sistemul acesta pe care Donald Trump l-a gândit. Și atunci s-ar putea să vedem o mai mare deschidere și o mai mare dorință de compromis din partea Americii. Sigur, asta este valabil și pentru Iran, pentru că și ei doresc să se închidă războiul. Dar iranienii au mai dat dovadă de un soi de flexibilitate pragmatică, să bea din pocalul otrăvit, precum în timpul războiului irakian. Dar este aici actorul esențial este Donald Trump sau administrația Trump. Pentru că, dacă administrația Trump își dorește într-adevăr să închidă acest război, va face Iranului suficiente concesii. Și sigur, acestea nu vor fi pe placul multor analiști sau observatori, pentru că se va negocia cu un regim pe care noi îl considerăm a fi de partea opusă a lumii occidentale bune. Dar, repet, altfel nu se poate discuta, pentru că schimbarea de regim nu se face nici prin bombardamente. Așa am văzut în Irak, Afganistan, Libia, Siria și putem continua. Schimbarea de regim se face în interior, cu atât mai mult în Iran, unde percepția, istoria și acest tip de identitate este mult mai complexă și, se spune, mult mai reziliente decât am văzut în cazurile anterioare.
Iran își reafirmă influența în regiune
Cristina Cileacu: Ultima întrebare ca să încheiem această discuție, care, repet, poate dura la nesfârșit din acest război, Iranul, înainte ați explicat, era o țară care era destul de slăbită, începând cu conducerea statului. Nu aveau o economie funcțională. Am văzut oamenii ieșind pe stradă și protestând, tocmai pentru că viața devenea din ce în ce mai grea în Iran. Acest război a afectat Iranul și economic, pentru că, să nu uităm, la blocada impusă de Iran a mai fost o blocadă impusă de Statele Unite. Deci economia Iranului a mai suferit în plus. Cum iese Iranul din acest război? Mai puternic sau mai puțin puternic decât a intrat?
Ioana Constantin Bercean: Este mai puternic. Paradoxal, probabil pentru unii observatori este mai puternic. De ce? Pentru că acest război a subliniat sau a scos în evidență și puterea statelor mijlocii și nu doar ale Iranului. Mă refer și la Pakistan, Egipt, Turcia.
Cristina Cileacu: Care au negociat.
Ioana Constantin Bercean: Cele care au negociat, importanța Qatarului și așa mai departe. Deci trebuie să fie de acum accelerată, să spunem așa, tranziția spre noua lume multipolară. Putem să discutăm cum va fi. Dar Iranul de ce este mai bine? Pentru că și-a reafirmat pe plan regional nu doar capacitatea de a răspunde sau de a face față. Unui război inițiat de două state nucleare, prima și a patra armată a lumii ale lumii și are și dorința de a răspunde și și-a reafirmat, inclusiv în fața societății, că sunt singura entitate care-i poate proteja în fața unui război. Deci, aș spune că Iranul este mai întărit, cu o imagine mult mai bună pe plan regional, inclusiv în fața celor care, să spunem, statelor, monarhiilor sunnite care au o anumită adversitate, pentru că statele din regiune înțeleg că sigur America încearcă să le protejeze, ceea ce nu a reușit să facă în acest război. Înțeleg că Iranul va fi acolo, iar este și este această vorbă sau proverb, sintagmă în Iran, ei spun „Persia, este mai veche decât Mohamed cu câteva secole.” Deci noi vom fi aici și mâine, și poimâine. Să ne amintim, poate, că anul acesta Statele Unite sărbătoresc 250 de ani de existență. Ori Imperiul Persan, sau bun este și foarte multă propagandă, dar trebuie să înțelegem că totuși vorbim despre o entitate permanent condusă și locuită de 2500 de ani. Iar acest lucru contează. Ei spun că voi aveți ceasurile, noi avem timpul. Și chiar dacă Statele Unite au avut o strategie la început. Vorba unui celebru personaj, Mike Tyson, toată lumea are un plan până primește primul pumn în față. Și cred că Strâmtoarea Ormuz a fost punctul de inflexiune sau primul punct pe care Statele Unite l-au încasat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
