Alegerea noului secretar general al ONU: sondaje informale vor fi organizate începând de joi pentru evaluarea celor șapte candidați

Data publicării:
profimedia-1079192460
Sediul ONNU din Manhattan, New York. Foto: Profimedia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va organiza joi o primă rundă de voturi informale „de sondare”, cu uşile închise, pentru a evalua sprijinul acordat celor şapte candidaţi care se află în prezent în cursa pentru a deveni următorul şef al Naţiunilor Unite, relatează Reuters.

Candidaţii, proveniţi din Argentina, Chile, Costa Rica, Ecuador, Guyana, Senegal şi Uganda, doresc să-l înlocuiască pe portughezul Antonio Guterres, care îşi va încheia mandatul la sfârşitul acestui an, după două mandate de câte cinci ani.

Succesorul lui Guterres se confruntă cu sarcina de a revitaliza o organizaţie aflată în criză şi cu o prestanţă în declin, care se află sub o presiune tot mai mare de a reforma o birocraţie supradimensionată şi costisitoare şi de a elimina suprapunerile dintre numeroasele sale agenţii.

Sondajele de opinie sunt voturi informale, fără caracter obligatoriu, efectuate în rândul celor 15 membri ai Consiliului de Securitate. Aceştia sunt întrebaţi dacă „încurajează”, „descurajează” sau „nu au nicio opinie” cu privire la fiecare candidat.

Voturile sunt secrete şi doar membrii Consiliului sunt prezenţi în timpul exerciţiului.

Nu există un favorit clar, iar precedentele istorice sugerează că ar putea avea loc mai multe runde de voturi pe parcursul verii, care s-ar putea încheia la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie. Procesul ar putea dura mai mult, dacă nu se conturează un candidat de consens.

Candidaţii actuali sunt:

  • Rafael Grossi din Argentina, şeful agenţiei de supraveghere nucleară a ONU;
  • fosta preşedintă chiliană Michelle Bachelet;
  • fosta vicepreşedintă din Costa Rica, Rebeca Grynspan;
  • fosta şefă a diplomaţiei din Ecuador, Maria Fernanda Espinosa;
  • fosta şefă a diplomaţiei din Guyana, Carolyn Rodrigues-Birkett;
  • fostul preşedinte senegalez Macky Sall
  • diplomatul ugandez Olara Otunnu, care s-a înscris în cursă săptămâna trecută.

În primele runde ale sondajelor preliminare, se votează cu buletine identice, ceea ce permite diplomaţilor să vadă nivelurile generale de susţinere şi opoziţie fără a dezvălui dacă voturile negative provin de la unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului, cu drept de veto (P5) - China, Franţa, Rusia, Regatul Unit şi Statele Unite.

Într-o etapă ulterioară, membrii P5 folosesc o culoare diferită de cea a membrilor aleşi, care indică dacă un candidat a primit un vot de „descurajare” din partea unuia dintre aceştia.

Consiliul de Securitate adoptă în cele din urmă o rezoluţie, în mod tradiţional în spatele uşilor închise, prin care recomandă o numire Adunării Generale a ONU, formată din 193 de membri. Pentru aceasta sunt necesare nouă voturi pentru şi niciun veto, iar aprobarea ulterioară a Adunării Generale este considerată de mult timp o simplă formalitate.

Preşedinţia actuală a Consiliului de Securitate este deţinută de Republica Democratică Congo, iar ambasadorul acesteia la ONU, Zenon Mukongo Ngay, a confirmat marţi reporterilor că primul tur de sondaje preliminare va avea loc joi dimineaţă.

El a precizat că Otunnu va fi inclus, chiar dacă acesta nu a participat încă la audierile informale la care au luat parte ceilalţi candidaţi.

CV-ul lui Otunnu menţionează că el a inventat sistemul de sondaje preliminare pentru alegerea unui nou secretar general în timp ce era preşedinte al Consiliului de Securitate în 1981.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raye și Michael B. Jordan, întâlnirea care a stârnit valuri de speculații. "Chiar se plac. Au ieșit deja la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Cum ar putea crește salariile în funcție de vechime după noua Lege a salarizării. Calcule pe baza grilelor...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Momentul în care un hipopotam urmărește o barcă plină cu turiști: „A fost terifiant”
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată