Alegeri în Coreea de Sud, după destituirea fostului președinte Yoon Suk Yeol. Candidatul opoziției promite „o victorie zdrobitoare”

Data publicării:
Lee Jae-myung wins the Democratic Party presidential primary
Lee Jae-myung, candidatul al președinția Coreei de Sud, din partea principalului partid de opoziție. Foto: Profimedia Images

Partidul Democrat, principala formaţiune politică de opoziţie din Coreea de Sud, l-a desemnat pe Lee Jae-myung drept candidat la alegerile prezidenţiale anticipate ce vor avea loc pe 3 iunie, în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol, transmite duminică AFP, preluată de Agerpres.

„Poporul mi-a încredinţat misiunea de a prelua puterea printr-o victorie zdrobitoare, pentru a întoarce pagina fostei epoci de insurecţie şi de regres”, a declarat Lee Jae-myung, cu ocazia unui congres al Partidului Democrat (centru-stânga) la Goyang, la vest de Seul.

Lee, în vârstă de 60 de ani, fost lider al partidului, a câştigat învestitura cu un scor de 89,7 %.

În anul 2022, Lee a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Yoon la cea mai mică diferenţă din istoria ţării.

După înfrângerea suferită, el a făcut obiectul mai multor anchete, mai ales pentru corupţie şi încălcări ale legislaţiei electorale, anchete pe care le-a denunţat ca fiind motivate politic.

Cele mai recente sondaje îl plasează detaşat pe primul loc, cu 38% din intenţiile de vot, în timp ce adversarii săi sunt creditaţi cu sub 10%.

Lee a fost la un pas de moarte în ianuarie 2024, când a trebuit să fie operat de urgenţă după ce a fost înjunghiat în gât pe o stradă din oraşul Busan de către un individ care se dădea drept susţinător al său.

Formaţiunea fostului preşedinte Yoon, Partidul Puterii Poporului (PPP), urmează să îşi desemneze candidatul sâmbătă.

Sud-coreeni sunt chemaţi la urne pe 3 iunie pentru a alege un nou preşedinte după mai multe luni de turbulenţe politice provocate de tentativa lui Yoon de a impune legea marţială în decembrie 2024.

Yoon, fost procuror, a încercat să impună prin decret un regim militar, interzicând activitatea politică şi supunând presa cenzurii.

El a fost demis oficial din toate funcţiile la începutul lunii aprilie de către Curtea Constituţională, care a confirmat moţiunea de demitere votată de parlament.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Savantul român din SUA care rescrie tratamente pentru boli grave. Cum atacă algoritmii săi bacteriile ucigașe...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani