Alertă în Republica Moldova: o dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al țării. Ce spun autoritățile

Data publicării:
drona militara Shahed in aer
Dronă. Imagine cu caracter ilustrativ. FOTO: Profimedia

Un aparat de zbor, cu caracteristici similare dronei Gheran-3 (Shahed-238), a survolat neautorizat spaţiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de luni spre marţi, în contextul atacurilor aeriene ruseşti asupra regiunii Odesa din Ucraina.

Potrivit Serviciului Operaţii Aeriene din cadrul Armatei Naţionale, aparatul de zbor a fost depistat la ora 23:41, în timp ce se deplasa din direcţia localităţii Stepanivka, regiunea Odesa. Acesta a pătruns în spaţiul aerian al Republicii Moldova prin apropierea localităţii Priozerna, transmite Moldpres, preluată de Agerpres. 

Un minut mai târziu, la ora 23:42, aparatul de zbor a părăsit spaţiul aerian naţional, deplasându-se spre nord, în direcţia localităţii Stepanivka din Ucraina.

Autorităţile moldovene au stabilit că caracteristicile aparatului sunt similare cu cele ale unei drone Gheran-3 (Shahed-238), care a survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova în urma atacurilor aeriene lansate de Federaţia Rusă asupra regiunii Odesa în cursul nopţii.

O explozie puternică s-a produs în după-amiaza zilei de duminică în localitatea Crocmaz, raionul Ştefan Vodă, în urma căreia a izbucnit un incendiu de vegetaţie. La faţa locului au fost depistate fragmente ale unei drone de luptă.

În legătură cu incidentul de duminică după-amiază, Radio Chişinău relatează că ambasadorul României la Chişinău, Cristian-Leon Ţurcanu, a avut o întrevedere cu ministrul de interne al R.Moldova, Daniella Misail-Nichitin.

„În cadrul discuţiilor cu Daniella Misail-Nichitin, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova, am împărtăşit îngrijorările legate de consecinţele exploziei dronei în localitatea Crocmaz, raionul Ştefan Vodă. Războiul injust al Federaţiei Ruse la adresa Ucrainei generează acţiuni agresive care pun tot mai des în pericol cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului. Am salutat nivelul aprofundat al cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne, marcat de multiple proiecte cu impact pentru securitatea regională, şi am asigurat-o pe doamna ministru de întreg sprijinul autorităţilor de la Bucureşti pentru continuarea procesului de consolidare instituţională a structurilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău”, a transmis ambasadorul României la Chişinău, Cristian-Leon Ţurcanu, într-o postare pe Facebook.

Republica Moldova a condamnat în repetate rânduri survolarea neautorizată a teritoriul ţării. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat luni că-şi recheamă ambasadorul Republicii Moldova la Moscova pentru consultări.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensii militare: Vot în Senat pentru reducerea vârstei de pensionare. Ce categorii de pensionari beneficiază?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...