Alexei Navalnîi, în stare din ce în ce mai gravă. Avocat: „Nu-şi mai simte mâinile”

Data actualizării: Data publicării:
opozantul rus Alexei Navalnîi
Opozantul rus Alexei Navalnîi. Foto: Profimedia Images

Starea de sănătate a opozantului rus Alexei Navalnîi continuă să se deterioreze, au anunţat avocaţii săi, care au precizat că în prezent Navalnîi „nu îşi mai simte mâinile”, informează The Moscow Times.

Principalul opozant al preşedintelui Vladimir Putin, care a intrat săptămâna trecută în greva foamei în semn de protest faţă de condiţiile din închisoarea unde e încarcerat, se află în stare din ce în mai gravă.

Navalnîi s-a plâns mai întâi de „dureri puternice de spate”. Ulterior, disidentul rus a spus că „nu îşi mai simte un picior” şi s-a plâns de faptul că medicii că îl tratează doar cu Ibuprofen.

Zilele trecute, starea opozantului rus s-a înrăutăţit şi mai mult după ce acesta a acuzat stări febrile şi tuse puternică. Un deţinut din baraca sa a fost spitalizat pentru tuberculoză, al treilea caz de acest fel în câteva săptămâni în rândul celor 15 deţinuţi.

„Arată rău, nu se simte bine”

Acum, avocaţii săi au spus că Navalnîi nu îşi mai simte mâinile, tuşeşte şi slăbeşte un kilogram pe zi.

„Arată rău, nu se simte bine”, a spus avocata Olga Mihailova, care a adăugat că, în prezent, Navalnîi cântăreşte în jur de 80 de kilograme.

Înainte de a fi încarcerat, Alexei Navalnîi (înalt de 1,89 metri) avea o greutate de 93 de kilograme.

Casa Albă şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la regimul la care e supus în închisoare Navalnîi şi a precizat că guvernul rus este responsabil pentru starea sa de sănătate.

Alexei Navalnîi se află încarcerat în colonia penitenciarăl Pokrov, aflată la circa 100 de kilometri de Moscova.

O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare.

Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Alexei Navalnîi în arest la domiciliu. Opozantul rus a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a otrăvirii sale cu Noviciok în vara lui 2020.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
Pensii crescute cu 330 lei, medicamente ieftine pentru pensionari. Măsuri obligatorii pentru premierul Veștea
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani