Aliaţii Ucrainei au promis un ajutor militar de 35 miliarde de dolari Kievului, în acest an, anunță ministrul britanic John Healey

Data publicării:
John Healey speaks at Insitute for Government, London, England, United Kingdom - 18 Feb 2025
John Healey, ministrul britanic al apărării Foto: Profimedia

Aliaţii Ucrainei, reuniţi joi la Bruxelles, s-au angajat deja să furnizeze Kievului ajutor militar în valoare de aproximativ 35 de miliarde de dolari în acest an, a dat asigurări ministrul britanic al apărării, John Healey, transmite AFP.

Cifra include noi angajamente bilaterale, dar şi promisiuni anterioare asumate de aliaţii Ucrainei, îndeosebi cele 11,5 miliarde de euro deja anunţate de Germania, a explicat un diplomat NATO.

'Vom creşte ajutorul militar acordat Ucrainei. Vom accentua presiunea asupra Rusiei', a declarat Healey după o reuniune a Grupului de Contact pentru Ucraina, la Bruxelles, potrivit Agepres.

În 2025, acest grup a strâns ajutor militar în valoare de aproximativ 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina, 'în 2026, trebuie să facem mai bine, trebuie sa facem mai mult', a spus ministrul britanic la începutul reuniunii.

Ministrul german Boris Pistorius a anunţat, la rândul sau, că ţara sa este pregătită să livreze cinci noi interceptoare PAC-3 pentru apărarea aeriană a Ucrainei, dar cu condiţia livrării de către ceilalţi aliaţi a încă 30. El s-a declarat totuşi 'foarte optimist' asupra şanselor de ajungere la un acord.

'Ştim cu toţii că este vorba despre a salva vieţi', a amintit Pistorius în faţa presei, stând alături de omologul său ucrainean, Mihailo Fedorov.

Atacurile masive ale Rusiei asupra reţelei energetice a Ucrainei au provocat întreruperi de încălzire şi curent electric în zone întinse ale ţării în plină iarnă.

'Acesta este, pur şi simplu, terorism împotriva populaţiei civile ucrainene', a mai spus Pistorius.

'Ruşii nu ne pot învinge pe câmpul de luptă şi, de aceea, poartă acum război împotriva infrastructurii noastre critice', a adăugat ministrul ucrainean.

Germania şi Marea Britanie sunt cei doi copreşedinţi ai Grupului de Contact, condus anterior de Statele Unite.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Hailey Bieber, un costum de baie roz și o înghețată care se topește în soarele din Palm Springs. Soția lui...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme