Ambasadorul Israelului în România: „Mulţi iranieni ne mulţumesc. Au oportunitatea să continue ce au început să facă”

Data actualizării: Data publicării:
Ambasadorul Israelului în România, Lior Ben Dor.
Ambasadorul Israelului în România, Lior Ben Dor. Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Ambasadorul Israelului în România, Lior Ben Dor, a declarat duminică, la Antena 3 CNN, că mulți iranieni sunt recunoscători pentru atacul împotriva regimului de la Teheran, pentru că le oferă ocazia de „a continua ceea ce au început să facă”.

Întrebat cât va dura această operaţiune militară din Iran, ambasadorul Israelului în România a răspuns:

„Nu ştim. Ştim că trebuie să facem treaba, trebuie să eliminăm ameninţarea existenţială asupra noastră pe termen lung. Am început acum opt luni o operaţiune militară împotriva infrastructurii militar-nucleare în Iran, dar acesta a continuat să dezvolte programul lui militar-nuclear şi arsenal balistic şi au continuat să sprijine Hamas, Hezbollah, Houthi, organizaţii teroriste în Orientul Mijlociu şi au continuat să strige «Moarte Israelului» şi «Moarte Americii». Atunci noi vrem să trăim, vrem să supravieţuim, vrem să garantăm existenţa noastră pe termen lung”, a declarat Lior Ben Dor, potrivit News.ro.

Ambasadorul a precizat că Israel nu are nimic împotriva poporului iranian, ci împotriva regimului de la Teheran.

„Atunci era momentul cel mai potrivit pentru noi să acţionăm împotriva regimului iranian, nu împotriva poporului iranian. Nu avem nimic împotriva poporului iranian, dimpotrivă. Mulţi iranieni, în Iran şi în afara Iranului, ne mulţumesc. De ce? Pentru că e o oportunitate foarte bună şi pentru ei să continue ceea ce au început să facă”, a explicat ambasadorul Israelului în România.

Scopul Israelului în Iran

Acesta a spus că scopul principal al acestei acţiuni militare nu îl reprezintă schimbarea regimului politic din Iran, ci eliminarea „ameninţării existenţiale” asupra Israelului.

„Nu e scopul nostru principal. Noi vrem să eliminăm ameninţarea existenţială asupra noastră, dar dacă rezultatul acestor acţiuni o să aibă oportunitate pentru poporul iranian şi un alt lider iranian vine şi demonstrează că nu, nu vor continua cu sprijinul pentru organizaţii teroriste şi nu vor continua să cheme anihilarea Israelului, atunci putem considera o altă poziţie. Dar acum trebuie să acţionăm, trebuie să garantăm existenţa noastră”, a mai transmis ambasadorul Israelului, adăugând că ţara sa atacă doar ţinte militare, în timp ce Iranul vizează populaţia civilă din Israel.

Potrivit aceleiaşi surse, iranienii au început să atace Israelul cu rachetele balistice, dar „asupra populaţiei civile”, în timp ce israelienii au vizat „în mod foarte chirurgical” doar ţinte militare.

„Ei, în schimb, vizează în mod eliberat populaţia civilă în Israel şi, în plus, Iran a atacat ţările arabe şi musulmane ieri şi astăzi, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuwait, Bahrain, Arabia Saudită”, a mai afirmat Lior Ben Dor.

Întrebat dacă această operaţiune s-ar putea extinde la un război în acea regiune în care să fie implicate mai multe ţări, ambasadorul a răspuns că nu crede acest lucru.

„Sper că nu, noi am demonstrat că Iran poate lovi cu nişte rachete balistice acum împotriva noastră, dar nu poate schimba cum se desfăşoară acest război. Chestiunea este dacă ţările arabe care au fost atacate vor intra în război. Sper că nu şi cred că nu. Cred că vor lăsa treaba pentru Israel şi Statele Unite. Apropo, operaţiunea militară aceasta a fost făcută împreună între Israel şi Statele Unite ale Americi în mod fără precedent. Suntem coordonaţi la nivel politic şi militar cum niciodată nu a existat”, a declarat ambasadorului Israelului.

El a afirmat că Israel poate intercepta 90% din rachetele lansate de Iran.

„Putem intercepta aproape 90% din toate rachetele care sunt lansate împotriva noastre. Israel este mai mic, de 75 ori mai mic decât Iran. Atunci fiecare rachetă care este lansată împotriva noastră poate lovi şi ucide. Şi, de fapt, zece cetăţeni israelieni au fost ucişi, au plătit un preţ foarte mare. Dar noi suntem determinaţi să ne apărăm. Şi toată populaţia în Israel şi ambasadele străine şi toţi ştiu exact ce trebuie să facă atunci când se aude alarma. Avem multe adăposturi în Israel, avem sisteme foarte bune de apărare antiaeriană, dar se întâmplă şi e foarte tragic, însă suntem determinaţi. Inacţiunea este mai periculoasă ca acţiunea pe care am ales să o facem”, a mai afirmat ambasadorul Lior Ben Dor.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...