Ambasadorul libanez la Berlin este noul premier al Libanului după ce a obţinut cele mai multe voturi în consultările parlamentare

Data actualizării: Data publicării:
Ambasadorul libanez la Berlin este noul premier al Libanului după ce a obţinut cele mai multe voturi în consultările parlamentare
Foto: Agerpres

Mustafa Adib, ambasadorul libanez în Germania, a fost numit prim-ministru după ce a obţinut cele mai multe voturi în consultările parlamentare conduse de şeful statului Michel Aoun, scrie Agerpres.

Numirea lui Adib, în vârstă de 48 de ani, a intervenit cu câteva ore înainte de sosirea în Liban a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care i-a îndemnat pe liderii libanezi să formeze rapid un "guvern de misiune" însărcinat cu scoaterea ţării din criza economică şi politică.

Adib, ambasador la Berlin din 2013, a fost ales după ce a obţinut 90 de voturi pentru dintre cele exprimate de 128 de membri ai parlamentului, potrivit Radio Vocea Libanului.

Noul guvern va trebui să conducă ţara prin multiple crize. Anunţul intervine la mai mult de trei săptămâni după ce prim-ministrul Hassan Diab a demisionat în urma unei explozii masive în capitala Beirut ce a ucis peste 180 de persoane şi a rănit alte 6.000.

Prim-ministrul libanez desemnat Mustafa Adib a cerut formarea unui nou guvern în timp record şi implementarea imediată a reformelor ca un punct de început pentru un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). "Şansa pentru ţara noastră este mică", a declarat Adib după ce a fost desemnat oficial de către preşedintele Michel Aoun.

Editor: Cristina Iancu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”