Ambasadorul rus la București, convocat la MAE după incidentul de la Leipzig. Ce spune despre acuzațiile privind implicarea Rusiei

Data publicării:
Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev.
Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev. Sursă foto: Facebook

Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Vladimir Lipaev, a calificat drept nefondate, fără temei şi absurde acuzaţiile privind presupusa implicare a Rusiei în incidentul de la aeroportul din Leipzig, acuzaţii formulate de partea română în cadrul unei întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe.

„În cadrul întâlnirii, partea română şi-a exprimat solidaritatea cu Germania şi a protestat faţă de presupusele acţiuni hibride întreprinse de Federaţia Rusă, menite să divizeze societatea europeană”, a declarat Lipaev pentru TASS, potrivit News.ro.

„Din partea noastră, toate aceste acuzaţii au fost respinse ca fiind absurde, ridicole, nefondate şi fără dovezi”, a declarat ambasadorul rus.

Cu o zi înainte, ministrul interimar al afacerilor externe al României, Oana Ţoiu, a scris pe X că ambasadorul Federaţiei Ruse în România va fi convocat la Ministerul Afacerilor Externe „din solidaritate deplină cu Germania”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Marţi, guvernul Germaniei a atribuit oficial Rusiei responsabilitatea pentru incidentul cu drona de la aeroportul Leipzig/Halle şi a anunţat măsuri de retorsiune. În special, s-a decis închiderea consulatului general al Federaţiei Ruse din Bonn până la 18 septembrie. Printre alte măsuri se numără denunţarea acordului privind activitatea „Casei Ruse” din Berlin, înăsprirea controalelor la frontieră pentru cetăţenii ruşi şi intensificarea presiunii asupra aşa-numitei „flote fantomă” a Federaţiei Ruse.

Ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neceaev, a respins categoric toate acuzaţiile aduse de Germania, calificându-le drept nefondate şi absurde.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”