Video Ambasadorul Rusiei la ONU a recunoscut că în Ucraina este război: „În război mor civili. Este o realitate tristă”

Data actualizării: Data publicării:
ambasadorul rus la ONU, vassili nebenzia
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia Foto: Profimedia Images

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a descris atrocităţile din oraşul ucrainean Bucha drept „o provocare înscenată”, negând în continuare că victimele civile întinse pe străzile orașului ar fi fost ucise de soldații ruși. Într-o declarație făcută luni la o conferință de presă, ambasadorul Nebenzia s-a îndepărtat de la linia oficială a Moscovei, care denumește invadarea Ucrainei drept „operațiune militară specială, și a vorbit despre „război”. „În război mor civili. Este o realitate tristă”, a spus ambasadorul Rusiei.

„Încă de la început a fost clar că aceasta nu este altceva decât o altă provocare înscenată, ce vizează discreditarea şi dezumanizarea armatei ruse şi nivelarea presiunii politice asupra Rusiei”, a declarat Vasili Nebenzia într-o conferinţă de presă luni, potrivit Agerpres.

Ambasadorul Rusiei la ONU a mai afirmat că armata rusă nu a comis „atrocităţi împotriva populaţiei civile”.

„Nu este cazul, nu va fi niciodată cazul şi nu a fost niciodată cazul”, a spus ambasadorul. El a adăugat că Moscova are „dovezi faptice care demonstrează acest aspect” şi pe care intenţionează să le prezinte Consiliului de Securitate al ONU „cât mai curând posibil”.

O jurnalistă a insistat și l-a întrebat dacă crede că civilii ucraineni mint când spun că au văzut cum rudele și apropiații lor au fost uciși de soldații ruși.

„Acesta este un război. Și în război se întâmplă orice. Nu se poate exclude faptul că în război mor civili. Este o realitate tristă. Dar înregistrările prezentate, în special cele din Bucha, nu ne lasă niciun dubiu că au fost fabricate. Au fost înscenate. Vom prezenta mai multe dovezi în acest sens”, a răspund Vasili Nebenzia.

El a explicat moartea civililor inclusiv prin faptul că ar fi fost folosiți ca scuturi umane de către ucraineni.

„Nu puteți nega că ucrainenii au folosit civili ca scuturi umane, s-au ascuns în spatele lor”, a mai spus Nebenzia.

Rusia a negat pe toate canalele că civilii găsiți morți pe străzile din Bucha ar fi victime ale soldaților ruși și acuză o înscenare a ucrainenilor. Imagini din satelit contrazic însă teoria Moscovei potrivit căreia masacrul de la Bucha ar fi fost „regizat” de ucraineni după ce forțele ruse s-au retras din oraș, adică după 30 martie, pentru a incrimina Rusia. Sateliții au reperat încă de acum câteva săptămâni trupurile care zăceau pe străzi la Bucha.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...