America lui Trump se transformă într-o dictatură precum cele din anii '30. Avertismentul unuia dintre cei mai mari investitori din SUA

Data actualizării: Data publicării:
Ray Dalio / Donald Trump
Ray Dalio este unul dintre puținii investitori mari care au avut curajul să îl critice pe Trump, în ciuda îngrijorărilor tot mai mari pe care politicile președintelui american le-au stârnit pe Wall Street. Colaj foto: Profimedia Images

Miliardarul Ray Dalio, fondatorul unuia dintre cele mai profitabile fonduri speculative din lume, a avertizat că America lui Donald Trump se apropie amenințător de mult de politicile autocratice din anii '30 și că alți investitori se tem prea mult de președintele american ca să îi critice deciziile.

„Cred că ceea ce se întâmplă acum din punct de vedere politic și social este similar cu ce se întâmpla în toată lumea în perioada 1930-40”, a spus fondatorul Bridgewater Associates, care a precizat că politicile „extreme” din SUA sunt influențate de „decalajele de avere și valori” și de un deficit de încredere.

Intervenția statului în sectorul privat, precum decizia lui Trump ca guvernul Statelor Unite să preia 10% din acțiunile Intel, reprezintă un stil de conducere autocratic care „s-a născut din dorința de a prelua controlul asupra situației financiare și economice”, potrivit lui Dalio.

Ray Dalio este unul dintre puținii investitori importanți din SUA care au avut curajul să îl critice pe Trump, în ciuda îngrijorărilor tot mai mari pe care politicile președintelui american le-au stârnit pe Wall Street.

„În astfel de vremuri, cei mai mulți oameni rămân tăcuți pentru că le este frică de represalii dacă încep să critice”, a mai spus Dalio, care a avertizat și în legătură cu pericolul la adresa independenței Rezervei Federale a Statelor Unite, după ce Trump a luat o măsură fără precedent în încercarea de a demite o guvernatoare a băncii centrale.

ray-dalio
Ray Dalio, care conduce fondul speculativ Bridgewater Associates, a avertizat că politicile lui Trump vor provoca cel mai probabil o criză a datoriilor în următorii trei ani. Foto: Profimedia Images

Strategia lui Trump ar putea duce într-un final la slăbirea ordinii monetare în forma în care funcționează ea în prezent.

„Marile excese care se prefigurează acum ca urmare a noului buget vor provoca probabil o criză a datoriilor în viitorul destul de apropiat”, a spus Dalio. „Aș zice că în trei ani, cu un an sau doi în plus sau în minus.”

Inegalitatea veniturilor și declinul valorilor duc la o creștere a populismului de dreapta și de stânga și la „diferențe ireconciliabile între ele ce nu pot fi rezolvate prin procesul democratic”, potrivit lui Dalio.

„Așadar, democrațiile slăbesc și conducerile mai autocratice cresc întrucât un procent mare al populației vrea ca liderii guvernului să preia controlul asupra sistemului ca să facă lucrurile să funcționeze bine pentru [popor]”, a explicat investitorul american.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine