Analiză The Guardian. Putin a vorbit ca un taximetrist, nu ca un șef de stat. „Clișee conspiraționiste incredibil de analfabete”

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin ochelari se soare si cu centura de siguranta porneste o masina galbena
Vladimir Putin testează un model de Lada. Foto: Profimedia

Discursul plin de divagații al președintelui rus Vladimir Putin, prin care a anunțat ruperea ilegală a Ucrainei, s-a concentrat pe „păcatele” Occidentului, în viziunea liderului de la Kremlin, dar a lăsat întrebările-cheie privind Ucraina fără răspuns, arată o analiză a publicației The Guardian.

La opt ani și jumătate după ce a anunțat anexarea ilegală a Crimeei, Vladimir Putin a adunat elitele Rusiei în Sala Sf. Gheorghe a Kremlinului pentru o altă ceremonie de acaparare de pământuri, de data aceasta revendicând, tot ilegal, încă patru regiuni ucrainene.

Formalitățile de anexare au fost precedate de un discurs furios, plin de divagații, în care Ucraina și cele 4 regiuni au fost menționate doar pe scurt. În schimb, Putin a criticat Occidentul pentru o serie de „păcate”, de la destabilizarea Rusiei în secolul al XVII-lea la intervențiile chirurgicale de schimbare a sexului.

De asemenea, el și-a reiterat amenințarea de a folosi arme nucleare, susținând că SUA au „creat un precedent” pentru utilizarea forței nucleare în 1945.

Discursul de vineri va fi, probabil, o altă piatră de hotar în lunga domnie a lui Putin asupra Rusiei. Și, deși a avut loc în aceeași sală, cu aceeași mulțime și același mesaj ca la anexarea Crimeei din martie 2014, contextul este total diferit.

Situația internă și internațională este acum mult mai puțin favorabilă pentru Putin. În țară, mobilizarea „parțială” a rezerviștilor a stârnit nemulțumire și a dus la un exod al rușilor. Nivelul de trai, care a crescut în primii ani ai conducerii sale, se prăbușește acum din cauza sancțiunilor și izolării internaționale.

Din februarie, liderul rus a devenit un paria pe scena internațională. Chiar și liderii non-occidentali îi reproșează agresiunea flagrantă din Ucraina, subminând pretențiile sale de a vorbi în numele întregii lumi non-occidentale.

Putin a denunțat furios, dar incoerent, Occidentul, într-un discurs demn mai degrabă de un șofer de taxi (meserie pe care Putin a dezvăluit că a avut-o în primii ani după prăbușirea URSS) supărat decât de un șef de stat.

„Ei nu vor să fim liberi, vor să fim o colonie; nu vor un parteneriat egal, vor să ne fure”, a susținut el.

Apoi a deviat de la denunțarea „totalitarismului, despotismului și apartheid-ului” din Occidentul de astăzi, la jefuirea istorică a Indiei, bombardarea Dresdei la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și „multele identități de gen” la modă în vest.

Misiunea Rusiei, a spus el, a fost „apărarea copiilor de experimente monstruoase menite să le distrugă conștiința și sufletul”.

Andrei Kolesnikov, de la Carnegie Endowment for International Peace, a scris pe Twitter: „Discursul lui Putin este un set de clișee conspiraționiste incredibil de analfabete, care acum 30 de ani puteau fi citite în ziarele național-patriotice fără tiraj”.

„Acum au devenit politica fostei superputeri, care nici pe vremea liderilor sovietici nu-și putea permite un astfel de discurs”, a continuat el.

În ceea ce privește Ucraina, Putin a spus că Rusia este „pregătită pentru negocieri”, dar a insistat că teritoriile anexate vor face parte „pentru totdeauna” din Rusia și nu vor putea face parte din niciun fel de discuții.

Ucraina a declarat deja că va ignora anexările și va continua campania militară pentru recâștigarea teritoriului său. Kievul crede că orice „încetare a focului” i-ar da Rusiei timp să se regrupeze înainte de un nou atac.

Chiar dacă Putin a vorbit timp de două decenii despre dorința Occidentului de a distruge Rusia, intensitatea și repetiția cu care a abordat subiectul vineri sugerează că acesta nu este doar teatru politic și că chiar a ajuns să creadă în propriile lui minciuni.

Nu e clar ce consecințe va avea acest lucru. Oare această fervoare face mai mult sau mai puțin probabilă folosirea armelor nucleare? Amenințările lui sunt sau nu o cacealma? Nici cei din Moscova nu sunt mai bine informați.

„Nimeni nu stie. Mă îndoiesc că știe și el, să fiu sincer”, a spus o sursă de la Moscova, cu legături politice puternice.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...