Anchetă în Africa de Sud după ce tinere din această țară au fost recrutate în fabrici rusești unde se produc drone Shaded

Data publicării:
Inside Putin’s drone death plant: On state-run military TV, Russia flaunts its mass production of Geran-2 drones at Alabuga — proudly presenting its version of Iran’s Shahed-136 used in attacks on Ukraine.
Linie de producție într-o fabrică de drone kamikaze de tip Shahed, în Rusia. Foto: Profimedia Images

Mai multe companii rusești își intensifică eforturile de recrutare de tinere din Africa pentru a acoperi deficitul de forță de muncă, ceea ce a stârnit îngrijorări legate de o posibilă utilizare a acestora în scopuri militare, inclusiv în războiul împotriva Ucrainei. Potrivit unei investigații publicate de Bloomberg, activități de recrutare au fost identificate în Africa de Sud, stat membru BRICS. Una dintre principalele entități implicate este Zona Economică Specială Alabuga din Tatarstan, cunoscută pentru producția de drone militare. Guvernul sud-african a lansat o anchetă pentru a determina scopurile reale ale acestor programe.

Despre aceste recrutări a relatat, în iulie, și Kyiv Independent. Site-ul ucrainean scria atunci că Rusia recurge la mii de fete africane, unele minore, ademenite cu promisiuni false, pentru a le folosi ca muncitoare necalificate în fabricarea dronelor Shahed 136.

Informația a fost făcută publică de Robert Zubrin, inginer aerospațial american, într-un articol de opinie publicat de Kyiv Independent. Potrivit acestuia, recrutarea se face sub aparența unor programe educaționale, dar în realitate implică muncă forțată în condiții toxice.

„Rusia a ‘rezolvat’ lipsa de forță de muncă necesară pentru creșterea producției de drone UAV prin atragerea a mii de fete de culoare tinere și folosirea lor ca muncă sclavă”, susținea Zubrin.

Bloomberg notează că inițiativa implică organizații care utilizează marca BRICS. Filiala locală a Alianței Femeilor de Afaceri BRICS a semnat un acord în luna mai pentru a furniza Alabuga și constructorului Etalonstroi Ural un total de 5.600 de lucrători în anul viitor.

Acest lucru a avut loc după ce Comisia Studenților BRICS din Africa de Sud a publicat în ianuarie anunțuri pentru locuri de muncă în construcții și ospitalitate la Alabuga, disponibile pentru femei cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, iar influenceri de pe Instagram și TikTok din Africa de Sud au început să le promoveze.

„Rusia se confruntă cu o cerere de forță de muncă”, a declarat pentru Bloomberg Lebogang Zulu, care prezidează alianța femeilor și a semnat acordul în timpul unei vizite în Rusia la începutul acestui an. „Africa de Sud se confruntă cu o criză a șomajului.”

Zona Alabuga, de exemplu, a fost acuzată în trei rapoarte de cercetare ale unor organizații, printre care Institutul pentru Știință și Securitate Internațională, că ar fi păcălit femei africane să lucreze la fabrica de asamblare a dronelor kamikaze Shahed 136. Potrivit institutului, femeile sunt considerate mai fiabile decât bărbații pentru acest tip specific de muncă.

Oficialii din Pretoria ar putea convoca reprezentanții diplomatici ai Rusiei pentru a răspunde la întrebări, a declarat persoana familiarizată cu situația. Aceasta a cerut să nu fie identificată, deoarece nu a fost făcută nicio declarație publică.

Complexul Alabuga construiește locuințe pentru 41.000 de lucrători, semn că intenționează să-și extindă considerabil capacitățile de producție militară.

Anterior, Alabuga a recrutat și din unele dintre cele mai sărace țări africane, precum Burkina Faso și Etiopia. Dacă în 2023 doar 22 de persoane au participat la program, pentru 2025 obiectivul este de peste 8.000.

Recrutarea se extinde și în alte țări din regiune. În Botswana, reprezentanții Alabuga au negat implicarea în industria dronelor, prezentând proiectul ca sprijin pentru emanciparea femeilor. În Lesotho, chiar și politicieni locali s-au implicat în recrutare, promițând tinerilor formare profesională și locuri de muncă în Rusia.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine