Anchetă penală în Florida împotriva OpenAI și ChatGPT, în urma unui atac mortal într-un campus

Data actualizării: Data publicării:
AI chatgpt openAI inteligenta artificiala
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Procurorul general al statului american Florida, James Uthmeier, a anunţat marţi deschiderea unei anchete penale privind OpenAI şi ChatGPT, pentru a clarifica rolul pe care interfaţa inteligenţei artificiale (AI) l-ar fi putut juca într-un atac mortal din aprilie 2025.

Atac armat după interacțiuni cu ChatGPT

Conform informaţiilor colectate de biroul procurorului, Phoenix Ikner, student în vârstă de 21 de ani la Universitatea Florida State, a interacţionat cu ChatGPT înainte de a deschide focul asupra mai multor persoane din campus, omorând două şi rănind şase, relatează AFP şi EFE preluate de Agerpres.

„Florida este în fruntea combaterii utilizării inteligenţei artificiale în comportamentul infracţional, iar dacă ChatGPT ar fi o persoană, s-ar confrunta cu acuzaţii de crimă”, a declarat procurorul într-o conferinţă de presă.

Uthmeier a afirmat că ChatGPT i-a oferit „sfaturi semnificative atacatorului înainte ca acesta să comită astfel de crime odioase”, cum ar fi tipul de armă pe care ar trebui să o folosească şi muniţia adecvată pentru fiecare armă. ChatGPT i-a livrat studentului de asemenea informaţii despre momentul şi locurile potrivite pentru ca atacul său să afecteze cât mai mulţi oameni.

Citește și: Avertisment după o hotărâre privind AI în SUA: ce scrii în chat ar putea fi folosit împotriva ta. Avocați: Discuțiile pot deveni probe

Posibilă răspundere penală pentru OpenAI

Ancheta, a explicat procurorul, va stabili dacă OpenAI poartă responsabilitatea penală pentru atacul armat, deoarece legislaţia din Florida consideră că este o infracţiune „a ajuta, a instiga sau a consilia” pe cineva să comită o infracţiune.

Autorităţile din Florida au emis o citaţie către OpenAI, cerându-i să predea „toate politicile şi materialele de instruire interne” privind ameninţările care ar putea dăuna altora sau propriei persoane şi privind cooperarea cu forţele de ordine, precum şi o listă a directorilor, managerilor şi angajaţilor săi.

„Este important să fim cu toţii conştienţi de riscurile acestei noi tehnologii şi de daunele pe care le poate provoca şi pe care le-a provocat deja în comunităţile noastre”, a declarat Mark Glass, comisar al Departamentului de Aplicare a Legii din Florida (FLDE).

Citește și: Chatboţii, precum ChatGPT şi Gemini, dau un diagnostic greşit în 80% din cazurile medicale inițiale. Ce a descoperit un nou studiu

Reacția OpenAI

Contactată de AFP, OpenAI a afirmat că ChatGPT nu este responsabilă pentru această crimă odioasă şi că interfaţa a oferit doar „răspunsuri factuale” la solicitările studentului, al cărui proces este programat să înceapă în octombrie.

Compania a subliniat că a furnizat spontan date despre Phoenix Ikner după ce a fost informată despre atac.

OpenAI declară că lucrează de mult timp la consolidarea măsurilor de siguranţă pentru a detecta „intenţiile periculoase” şi „a răspunde în mod corespunzător oricărui risc la adresa siguranţei” oamenilor.

Investigaţia anunţată marţi nu aduce atingere niciunei potenţiale acţiuni în justiţie împotriva OpenAI sau a vreunui membru al acesteia.

Citește și: Aplicațiile AI validează excesiv oamenii și le pot afecta judecata, arată un studiu din SUA

Presiuni pentru reglementarea inteligenței artificiale

Această evoluţie reflectă lupta juridică tot mai mare din Florida împotriva companiilor de inteligenţă artificială. În martie, o familie din stat a dat în judecată chatbotul Gemini, acuzându-l că a determinat un bărbat să se sinucidă prin faptul că l-a făcut să creadă că se află într-o relaţie romantică şi că moartea lui era necesară pentru ca ei să fie împreună.

Guvernatorul Ron DeSantis a anunţat în decembrie că va insista asupra reglementării inteligenţei artificiale în Florida, inclusiv instalarea de centre de date şi protecţii pentru utilizatori, în ciuda unui ordin al preşedintelui american Donald Trump privind existenţa doar a unor reglementări federale şi evitarea restricţiilor la nivel de state.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, descoperită din întâmplare în liceu de Nick de la N&D. Ce i-a spus artista când a fost rugată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Doi pensionari din Roma fac senzație pe internet după ce au fost filmați dansând în stradă. Ce mesaj au...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Kaia Gerber și Homer Gere, ședință foto inedită pentru Vogue. Cum au abordat divorțul dintre Cindy Crawford...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...