Apelul urgent al Papei Francisc pentru evitarea războiului în Ucraina: „Vă rog, fără război! Omenirea merită pace”

Data publicării:
Papa Francisc se adresează audienței
Papa Francisc, mesaj pentru încetarea războiului din Ucraina Foto: Profimedia Images

Papa Francisc a făcut miercuri un apel pentru pace și pentru evitarea războiului în Ucraina, acolo unde tensiunile dintre Rusia și Occident au atins un punct critic. Amintind de cel de-al Doilea Război Mondial, Suveranul Pontif a spus că „oamenii au suferit de foame, de atât de multă cruzime! Merită pace.”

Papa Francisc s-a rugat pentru ca Ucraina „să se dezvolte în spiritul frăției și ca toată durerea, fricile și neînțelegerile să fie depășite”, potrivit Vatican News.

„Fie ca aceste rugăciuni să ajungă la inimile conducătorilor de pe Pământ pentru ca ei să facă astfel încât dialogul să prevaleze şi ca binele tuturor să fie pus înaintea intereselor partizane”, a continuat Papa Francisc. „Vă rog, fără război vreodată!”

„Am vorbit mai devreme despre Holocaust: gândiţi-vă că peste cinci milioane de persoane au fost ucise!”, a reamintit Suveranul Pontif în cadrul audienţei sale generale săptămânale la Vatican, scrie Agerpres.

Apelul urgent al Papei Francisc pentru evitarea războiului în Ucraina: „Vă rog, fără război! Omenirea merită pace”
În 2019, un grup de militari ucraineni a venit în audiență la Vatican pentru a se întâlni cu Papa Francisc. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc: Rugați-vă pentru Ucraina!

„În timpul războiului, oamenii au suferit de foame, de atât de multă cruzime. Merită pace”, a adăugat Papa Francisc, făcând apel la credincioşi „să se roage pentru pace în Ucraina”, în special în cursul zilei de astăzi, pe care a dedicat-o acestei ţări.

Duminică, Papa Francisc a declarat că urmăreşte „cu îngrijorare tensiunile tot mai mari care riscă să afecteze pacea din Ucraina şi să pună sub semnul întrebării securitatea continentului european”.

Tensiunile dintre Moscova şi Washington sunt puternice în legătură cu Ucraina, în contextul în care Rusia este acuzată că a concentrat peste 100.000 de militari la frontiera ţării, existând temeri că o invazie este iminentă.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri