Armand Goșu: Credeți că se răscoală cineva împotriva lui Vladimir Putin? De ce susține istoricul că rușii sunt „fericiți” cu războiul

Data actualizării: Data publicării:
armand gosu
Armand Goșu. Sursa foto: Captură Digi24

Istoricul Armand Goșu a contrazis, în cadrul unei dezbateri, ipoteza conform căreia cetățenii din Rusia ar fi supărați pe decizia lui Vladimir Putin de a declanșa invazia asupra Ucrainei, care durează deja de trei ani de zile. Profesorul universitar a explicat că în Rusia s-a creat, pe fondul înrolărilor în armată, o nouă clasă de mijloc, formată din oameni care, anterior invaziei, nu aveau „nicio pregătire profesională”. 

Istoricul Armand Goșu, profesor universitar la Universitatea București, a vorbit, pe 20 august, despre posibilitatea ca Vladimir Putin să fie „dat jos” printr-o revoluție a cetățenilor ruși. Declarațiile au fost făcute într-o dezbatere organizată în cadrul Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov (FFIR).

„Nu o să îl dea jos rușii. Credeți că se răscoală rușii? Suficient de mulți sunt fericiți (...) Problema este că sunt fericiți în sensul în care material au avut mult de câștigat (n.r. de pe urma invaziei ruse). Dacă vă uitați pe cifrele statistice, cât încă mai erau la liber, din economia Rusiei, o să vedeți că în ultimii trei ani s-a redistribuit bogăția”, a explicat istoricul Armand Goșu, la dezbaterea din cadrul FFIR.

Profesorul a subliniat că, în ultimii trei ani, de când a început invazia asupra Ucrainei, în Rusia s-a format o nouă clasă de mijloc, compusă din cei care voluntar s-au înscris în Armată și au fost trimiși pe front. 

„Nu e vorba de oligarhi, ci de oameni simpli, oameni șomeri, oameni care nu au nicio pregătire profesională, care nu aveau șansă să facă acei bani. Soții care își trimit bărbații pe front să meargă să facă bani. E o competiție între regiunile Rusiei, ce regiune plătește mai mult în momentul în care semnezi contract de mercenari (...) Dacă tu primești 20-25 mii de dolari doar că ești pe front, asta înseamnă enorm”, a punctat istoricul.

Armand Goșu mai susține că, în mod paradoxal, încheierea invaziei ruse în Ucraina ar putea duce la o „răscoală” împotriva lui Vladimir Putin.

„Acești oameni fără pregătire profesională care, înainte de război jucau table la garaje și care își înnecau supărarea în tone de vodcă, credeți că acești oameni o să iasă în stradă să îl dea pe Putin jos? Nici vorbă (...) A scăzut indicele de sărăcie dramatic în Rusia. O să ziceți - domnule, cum? Lapte și miere în Rusia, vrem și noi acolo-. A scăzut indicele de sărăcie, pentru că cei care erau săraci au fost primii voluntari, au semnat, s-au angajat mercenari în Armata Rusiei. Oameni care nu aveau nicio profesie, care câștigau sub limita de subzistență”, a mai explicat profesorul universitar.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”