Asasinarea lui Kim Jong-nam. Cele două femei au fost antrenate pentru a-l ucide pe fratele vitreg al liderului nord-coreean

Data publicării:
aGFzaD03OWM2MGE0YWZiNjZhNWYzNmUxMTMwZjE4OTcxNWU2MQ==.thumb

Cele două femei acuzate de uciderea în Malaezia a lui Kim Jong Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong Un, trebuie să fi fost antrenate pentru a putea comite un asasinat cu ajutorul agentului neurotoxic VX, au declarat joi procurorii malaezieni, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.



Indonezianca Siti Aisyah şi vietnameza Thi Huong au fost acuzate că au intenţionat, împreună cu patru fugari nord-coreeni, să-l ucidă pe Kim Jong Nam pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur pe data de 13 februarie 2017.

Cele două femei sunt acuzate că l-au stropit pe faţă cu o substanţă care s-a dovedit a fi VX, un agent neurotoxic, versiune extrem de letală a gazului sarin, considerat o armă de distrugere în masă. Kim Jong Nam a murit la scurt timp după.

Siti Aisyah
Siti Aisyah

De la începutul cazului, cele două femei, care riscă pedeapsa cu moartea, au negat orice intenţie criminală. Ele susţin că au fost recrutate pentru a participa la ceea ce ele credeau a fi „o farsă stil camera ascunsă", dar că aceasta s-a dovedit a fi un complot pus la cale de agenţi nord-coreeni.

Procurorii au afirmat însă că este vorba despre „un asasinat minuţios planificat şi executat", adăugând că cele două femei au fost „antrenate" pentru a se asigura succesul operaţiunii.

Doan Thi Huong
Doan Thi Huong

„A fost o agresiune şi aceasta este suficient pentru a exclude ipoteza unei farse", a afirmat procurorul în faţa Înaltei Curţi din Shah Alam, un district de la periferia Kuala Lumpur, în apropiere de aeroportul unde Kim Jong Nam a fost asasinat.

Procesul, care a început anul trecut, a fost reluat miercuri după ce a fost suspendat timp de trei luni.

Kim Jong Nam era un critic al regimului nord-coreean şi trăia în exil. De la începutul cazului, Coreea de Sud a acuzat Phenianul că a orchestrat asasinatul, acuzaţie pe care Coreea de Nord a dezminţit-o mereu.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri