Atac cibernetic de proporții în Coreea de Sud: datele a 1.000 de fugari nord-coreeni au fost făcute publice, punându-i în pericol

Data publicării:
evadare

Un atac cibernetic a provocat scurgerea datelor personale a aproape 1.000 de fugari din Coreea de Nord după ce un calculator de la un centru de relocalizare din Coreea de Sud a fost spart, a informat Ministerul Unificării, scrie BBC.

granita coreea shutterstock_135694022
Foto: Shutterstock
Un calculator personal de la centrul condus de stat a fost „infectat cu un cod maliţios”. Ministerul a comunicat că este prima scurgere de informaţii majoră care implică fugari din Coreea de Nord. Identitatea hackerilor şi originea atacului cibernetic nu au fost confirmate încă, relatează News.ro.
 
Coreea de Nord nu cunoaşte identitatea tuturor cetăţenilor care au fugit din ţară. Unii sunt daţi dispăruţi sau au fost înregistraţi ca decedaţi.
 
În jur de 997 de fugari din Coreea de Nord au fost informaţi că numele, data naşterii şi adresele lor au fost dezvăluite, însă deocamdată nu este clar ce impact va avea acest incident.
 
Analiştii susţin că există îngrijorări privind faptul că această scurgere ar putea pune în pericol rudele din Nord ale celor care au fugit. 
 
Sokeel Park, un ONG internaţional care ajută fugarii din Coreea de Nord, a informat că această scurgere va face ca alţi fugari să se simtă în pericol locuind în Coreea de Sud. Ei şi-ar putea schimba numele, numerele de telefon şi adresele de domiciliu.
 
Investigaţiile Ministerului Unificării şi ale poliţiei sunt în desfăşurare, ministerul comunicând că face tot ce este posibil pentru a preveni viitoare atacuri. 
 
Experţii în securitatea cibernetică au avertizat despre faptul că hackerii din Coreea de Nord îşi perfecţionează tehnicile de atac. În septembrie, procurorii din SUA au pus sub acuzare un bărbat nord-coreean pentru că ar fi fost implicat în crearea de software care ar fi fost folosit pentru a ataca sistemul de sănătate din Marea Britanie – National Health Service (NHS).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri