„Atacuri acustice” în Cuba: 16 angajați ai ambasadei americane au fost afectați

Data actualizării: Data publicării:
John Kerry Opens American Embassy In Havana, Cuba
FOTO: Guliver/GettyImages

Cel puțin 16 angajați ai Ambasadei Statelor Unite în Cuba au fost victime ale unor misterioase „atacuri acustice”, a anunțat joi Departamentul de Stat american, citat de AFP, relatează Agerpres.

John Kerry Opens American Embassy In Havana, Cuba
Ambasada SUA la Havana a fost redeschisă la 14 august 2015 FOTO: Guliver/GettyImages

Acești americani, „membri ai comunității ambasadei noastre”, au simțit toți „anumite simptome” și „au primit îngrijiri medicale în Statele Unite, precum și în Cuba”, a declarat la Washington purtătoarea de cuvânt a diplomației SUA, Heather Nauert. 

Această misterioasă afacere a fost dezvăluită abia la începutul lunii august, dar datează de câteva luni. Primele „simptome fizice” au fost semnalate la sfârșitul lui 2016 și, de la 23 mai, fără să obțină lămuriri, Statele Unite au decis într-o primă ripostă să expulzeze doi diplomați cubanezi aflați la post la Washington.

Administrația americană nu a făcut cunoscut până în prezent numărul persoanelor afectate. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat a dat asigurări joi că atacurile au încetat, dar Washingtonul nu știe încă cine le-a comis.

Întrebat la 11 august despre aceste atacuri, secretarul de stat american, Rex Tillerson, a lansat un apel autorităților cubaneze „să facă lumină" în legătură cu autorii lor.

Citiți și: 

Mai mulți diplomați americani și canadieni din Cuba au suferit leziuni cerebrale (presă)

Diplomaţi americani atacaţi cu armă sonică. Unii şi-au pierdut temporar auzul

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri