Autoritățile din Cuba susțin că au dejucat un complot „terorist” planificat în Statele Unite

Data publicării:
drapelul cubei
Steagul Cubei. Foto: Profimedia

Cuba a dejucat un „proiect terorist, organizat şi finanţat din Statele Unite”, a anunţat duminică Ministerul de Interne într-un comunicat publicat în cotidianul de stat Granma - transmite France Presse.

Potrivit comunicatului, ancheta, desfăşurată de „organele specializate” ale Ministerului cubanez de Interne, a condus la arestarea unui bărbat identificat drept Ardenys Garcia Alvarez, „principalul executant al acestor acţiuni, pregătite pe teritoriul american”.

Acesta „intrase ilegal în Cuba de pe mare şi adusese arme de foc şi muniţie în cadrul unui nou plan de recrutare pentru a desfăşura acţiuni violente în ţara noastră”, a adăugat comunicatul citat de France Presse.

Ardenys Garcia Alvarez emigrase ilegal în Statele Unite în 2014, potrivit aceleiaşi surse.

De asemenea, au fost arestate „alte persoane implicate care locuiau în ţară”, se mai spune în comunicat, fără alte detalii.

Ancheta Ministerului de Interne a „împiedicat punerea în aplicare a unor planuri concepute, dirijate şi finanţate, încă o dată, din Statele Unite”, conchide textul.

În decembrie, Cuba a publicat pentru prima dată o „listă naţională a teroriştilor”, care cuprinde zeci de persoane şi organizaţii pe care Havana le acuză că au legătură cu "acte de terorism" împotriva statului cubanez.

Toate se află în afara insulei, majoritatea în Statele Unite. Printre acestea se numără persoane acuzate de Havana de implicare într-o serie de atentate cu bombă în hoteluri din capitală în 1997 şi în atentate eşuate împotriva fostului lider Fidel Castro (1926-2016) între 1991 şi 2001.

Washingtonul a scos în luna mai Cuba de pe lista sa de ţări care nu cooperează pe deplin în lupta împotriva terorismului, însă insula comunistă rămâne pe lista sa neagră cu ţări care sprijină terorismul, care include Iranul, Coreea de Nord şi Siria.

Statele Unite au impus un embargo comercial şi financiar Cubei încă din 1962. Embargoul a fost înăsprit sub preşedinţia republicanului Donald Trump (2017-2021), care a repus insula pe lista neagră.

Guvernul cubanez denunţă în mod regulat această decizie „arbitrară”, care împiedică fluxurile financiare şi investiţiile în favoarea insulei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro