Avangard, Sarmat și Kinjal, cele trei „fiice nucleare” ale lui Putin. Ce a spus președintele rus în contextul discuțiilor despre summitul cu Donald Trump

Data publicării:
sarmat

Preşedintele rus Vladimir Putin a lăudat, din nou, joi, puterea arsenalului nuclear al Rusiei, la o ceremonie dedicată absolvenţilor de şcoli militari desfăşurată la Kremlin, informează portalul specializat pe probleme militare 45enord.ca, citat de Agerpres

El a declarat că unele dintre aceste arme le devansează cu ani sau chiar cu decenii pe cele ale rivalilor Rusiei.

Acest „progres real" a fost realizat printr-un un efort „colosal" din partea cercetătorilor, muncitorilor, inginerilor şi oamenilor de ştiinţă, a spus Putin.

Şeful statului rus a menţionat în special noua rachetă hipersonică Avangard şi noua rachetă balistică intercontinentală Sarmat, care ar urma să fie desfăşurate în câţiva ani. El a evocat de asemenea racheta hipersonică Kinjal, aflată deja în serviciul forţelor armate din sudul Rusiei.

Aceste tipuri de arme figurau printre numeroasele sisteme prezentate deja de Putin în luna martie.

Liderul rus asigurase atunci că Avangard poate traversa atmosfera cu o viteză de 20 de ori mai mare decât cea a sunetului. Racheta ar fi în măsura să-şi schimbe traiectoria şi altitudinea, ceea ce ar face-o „absolut invulnerabilă" faţă de toate sistemele antirachetă.

Avangard ar fi fabricată din materiale care pot rezista la temperaturi înalte de 2000 de grade Celsius, generate de zborul hipersonic în atmosferă.

Sarmat ar fi destinată să înlocuiască racheta sovietică Voievoda, supranumită Satan în Occident şi care poate transporta 10 ogive nucleare. Putin indicase în martie că Sarmat cântăreşte 200 de tone şi că raza sa de acţiune îi permite să lovească oriunde în lume.

El susţine că Sarmat este echipată cu un număr mai mare de ogive decât Voievoda şi că acestea sunt şi ele mai puternice. 

Summitul între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin va avea loc la Helsinki, în data de 16 iulie, potrivit New York Times. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri