Avertismentul ministrului francez de Externe: „Riscul unui război în Uniunea Europeană nu a fost niciodată mai mare”

Data actualizării: Data publicării:
Jean-Noel Barrot, ministrul francez de Externe
Jean-Noel Barrot, ministrul francez de Externe / Sursa foto: Profimedia Images

„Linia frontului se apropie neîncetat de noi din cauza ambiţiilor imperialiste” ale Rusiei şi a războiului pe care l-a lansat în Ucraina, a afirmat luni, la postul France Inter, ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, cu câteva ore înaintea unei dezbateri în Parlamentul francez pe tema Războiului din Ucraina şi securităţii Europei.

„Riscul unui război pe continentul european, în Uniunea Europeană (UE), nu a fost niciodată atât de mare, pentru că, de 15 ani, ameninţarea nu încetează să se apropie de noi”, avertizează şeful diplomaţiei franceze, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Pentru a pune capăt războiului rus de agresiune în Ucraina, vrem ca Statele Unite, prin presiuni, să-l facă pe Vladimir Putin să vină la masa negocierilor şi să accepte să pună capăt o dată pentru totdeauna ambiţiilor sale imperialiste, care au deplasat linia frontului tot mai aproape de noi”, a continuat el.

Jean-Noël Barrot a salutat rezultatul reuniunii la vârf a 15 state europene duminică, la Londra.

„Am asistat la o trezire a unei întregi părţi a europenilor care refuzau să vadă realitatea lucrurilor”, apreciază el.

Aceste ţări europene sunt de-acum convinse, în opinia sa, de necesitatea ca ”Europa să-şi asume propria apărare şi propria securitate şi ca noi să punem în aplicare mijloace necesare pentru a nu mai niciodată nevoiţi să întrebăm Statele Unite ce pot să facă pentru securitatea europenilor”.

Propunerea Franţei şi Marii Britanii a unui armistiţiu pe o perioadă de o lună în Războiul din Ucraina ”aerian, maritim şi privind infrastructurile energetice (...) era o modalitate de a verifica că Rusia vrea să pună capăt acestui război”, precizează el.

„Asta înseamnă că trupele ruse nu se retrag terestru într-o primă etapă”, precizează el.

„Atunci încep adevăratele negocieri de pace, pentru că noi vrem pacea, însă vrem o pace solidă şi o pace durabilă”, subliniază ministrul francez de externe.

Jean-Noël Barrot consideră ”posibilă” o reluare a dialogului între preşedinţii american Donald Trump şi ucrainean Volodimir Zelenski după altercaţia lor de vineri la Casa Albă.

„Cred că există dorinţa de ambele părţi, o conştientizare comună că este în interesul Ucrainei, în interesul europenilor şi în interesul americanilor să facă în aşa fel încât să se oprească veleităţile imperialiste” ruse, subliniază şeful diplomaţiei franceze.

El declară că îi este ”un pic greu să înţeleagă” ”pauza” ordonată de către secretarul amerixan al Apărării Pete Hegseth, potrivit mai multor publicaţii amerixane, în toate operaţiunile cibernetice ale Statelor Unite împotriva Rusiei.

„În privinţa atacurilor cibernetice, statele UE sunt atacate constant de către Rusia”, arată cu degetul ministrul francez.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...