Aviația Israelului a atacat un port din Siria, susține presa de stat din această țară
Data publicării:
Foto: Profimedia Images
Lovituri aeriene israeliene au vizat marţi portul sirian Latakia, al doilea atac de acest gen în decembrie împotriva unei instalaţii strategice a ţării, a anunţat presa de stat siriană, citată de France Presse.
„În jurul orei 3:21, inamicul israelian a efectuat o agresiune aeriană cu mai multe rachete în direcţia Mediteranei (...) vizând terminalul de containere din portul Latakia”, a declarat agenţia de presă siriană SANA, citând o sursă militară.
Atacul a provocat „pagube materiale importante” şi a provocat incendii, a adăugat agenţia.
Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene pe teritoriul sirian de când a izbucnit războiul civil acolo în 2011, vizând poziţii guvernamentale, precum şi forţe susţinute de Iran şi combatanţi ai Hezbollah, conform Agerpres.
Pe 7 decembrie, Israelul a lansat lovituri împotriva unui transport de arme iraniene în portul Latakia, situat în vestul Siriei conduse de preşedintele Bashar al-Assad, fără a provoca victime.
A fost primul atac asupra acestui port de la începutul războiului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG cu sediul în Marea Britanie şi care dispune de o reţea vastă de surse în ţara aflată în război.
Rachetele israeliene au vizat „direct un transport de arme iraniene în terminalul de containere” din interiorul portului, ceea ce a provocat „explozii violente şi pagube materiale consecutive, fără a face victime”, potrivit OSDO.
Acest bombardament a incendiat „un număr de containere comerciale”, fără a provoca victime, a declarat SANA, făcând referire la „răspunsul apărării noastre antiaeriene”.
Israelul comentează rareori loviturile împotriva vecinului său din nord, dar a declarat în repetate rânduri că nu va permite inamicului său Iranul să-şi extindă influenţa în Siria.
Iranul, considerat principalul aliat regional al regimului sirian, a oferit asistenţă politică, economică şi militară Damascului de la începutul conflictului în 2011.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.