"Azi am ucis un om". Un rus a vorbit cu soția la telefon, iar după aceea a fost acuzat de crime de război

Data publicării:
soldati rusi cu masca de gaze
Soldati ruși în Ucraina. FOTO: Profimedia Images

Un soldat rus care ar fi împușcat un civil într-un atac filmat de o dronă ucraineană este acuzat de crime de război de către poliția ucraineană. Dosarul cu acuzații la adresa lui include interceptări ale unor discuții telefonice pe care le-a avut cu soția și cu un prieten, în care le spune: "Azi am ucis un om".

CNN a primit fișierele audio înaintea unei conferințe de presă din Harkov, în care au fost anunțate acuzațiile cu privire la atacul care avusese loc în Izium, în iunie 2022.

Poliția l-a identificat pe soldat ca fiind Klim Kerzhaev, în vârstă de 25 de ani, din Moscova. El este acuzat de tentativa de omor a unui civil - o crimă de război conform articolului 438 din Codul penal al Ucrainei.

Atacul a fost surprins și din dronă de către soldații ucraieneni care au lansat o misiune inedită de salvare, au atașat de drona respectivă un bilet cu mesajul "urmărește-mă". "Ne uităm la imagini ca la un film de groază în care rușii ucid civili", a declarat șeful departamentului de investigații al Poliției din Harkov, Serghei Bolvinov, pentru CNN.

Pe lângă filmările cu drone, Bolvinov a spus că investigația a inclus examinarea criminalistă a vehiculului atacat, precum și conturile sociale și interceptări audio.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la o solicitare a CNN privind comentarii cu privire la acest caz.

Serghei Bolvinov a declarat că aceasta este doar unul dintre sutele de cazuri de presupuse crime de război de care se fac vinovați rușii și pe care echipa lui le investighează doar în regiunea Harkov. Sute de cadavre au fost descoperite în gropi comune din Izium, oraș din regiune. În investigație sunt implicați peste 900 de anchetatori care cercetează în special cazuri de crime de război.

În vara trecută, Valeria Ponomarova și Andrii Bohomaz mergeau cu mașina la Izium, ca să-și ajute părinții bolnavi să fugă din oraș. Din greșeală, ei s-au abătut de la drum și au ajuns aproape de linia frontului, acolo unde erau trupe ruse. Soldații ucraineni aflați în apropiere au observat incidentul de la distanță folosind o dronă de recunoaștere și cu care au reușit să filmeze momentul în care cuplul încerca să fugă. În imagini se vede cum cei doi ucraineni ies din mașină și încep să alerge în timp ce rușii au început să tragă asupra lor. Bărbatul a fost rănit, iar Valeria a încercat să îl tragă spre mașină, ca să-i bandajeze rănile.

Ucrainenii nu puteau interveni, deoarece soldații ruși erau la aproximativ 30 de metri de mașina cuplului, potrivit poliției, așa că au trimis drona înapoi cu un bilet pe care scria "urmărește-mă". Valeria Ponomarova a văzut drona dar nu știa dacă era a ucrainenilor sau a rușilor. În cele din urmă s-a gândit că este singura soluție ca să plece după ajutor pentru soțul rănit, așa că a urmărit drona.

Imediat după plecarea ei, mai mulți soldați ruși s-au apropiat de mașină pe jos, l-au găsit pe Andrii Bohomaz și l-au aruncat într-un șanț din apropiere. În mod miraculos, bărbatul a supraviețuit.  Soția lui nu a văzut ce se întâmpla în spatele ei și și-a continuat drumul, potrivit imaginilor filmate cu drona.

Când a ajuns în siguranță la soldații ucraineni, aceștia i-au spus că nu se poate întoarce deoarece rușii sunt acolo.

Ulterior, Andrii Bohomaz a reușit să iasă din șanț în ciuda rănilor grave. "Începuse să plouă și tremuram. După o noapte petrecută în șanț, mi-am revenit din cauza ploii. Știam că trebuie să ies cumva", a povestit el ulterior.

A șchiopătat până a ajuns în partea ucraineană. "A durat aproximativ 30 sau 40 de minute. Am mers cu întreruperi, mă durea foarte tare", a spus bărbatul.

Până acum, în acest caz a fost acuzat un soldat rus. Pe lângă filmările cu drona, anchetatorii au ca probe interceptări ale discuțiilor lui cu soția și un prieten. Într-una din conversații, el îi spune soției că "a ucis un bărbat astăzi", după ce a tras într-o mașină.

Ulterior, a vorbit cu un prieten căruia i-a făcut aceeași mărturisire. CNN a tradus interceptările audio furnizate de poliție, dar nu poate verifica în mod independent fișierele, potrivit sursei citate.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri