Bărbatul care a împins o femeie în fața metroului din Bruxelles este un francez de 23 de ani și a fost acuzat de tentativă de omor

Data publicării:
femeie impinsa metrou bruxelles
Foto: Info Bruxelles/ Twitter

Un francez de 23 de ani a fost inculpat pentru tentativă de omor şi plasat în detenţie în Belgia, pentru că a împins o femeie pe şinele metroului la Bruxelles. Agresiunea s-a petrecut cu doar câteva secunde înainte de sosirea în stație a garniturii de metrou, iar mecanicul a reușit să oprească la limită. Atât el, cât și femeia s-au aflat în stare de șoc și au fost spitalizați imediat după incident.

O înregistrare video cu agresiunea produsă vineri seară a fost intens difuzată pe reţelele sociale, provocând un val de emoţie în ţară.

În imaginile suprinse de camerele de supraveghere poate fi văzut un tânăr într-un tricou şi cu o geantă neagră mergând la întâmplare pe peron, iar la un moment dat împingând pe femeie pe şinele metroului. Agresiunea s-a petrecut cu doar câteva secunde înainte de sosirea garniturii de metrou, care a reuşit să oprească in extremis.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Victima, rănită uşor, şi mecanicul metroului, în stare de şoc, au fost amândoi spitalizaţi pentru scurtă vreme vineri seară.

Autorul, reţinut chiar în acea seară într-o altă staţie de metrou, a fost prezentat sâmbătă unui judecător de instrucţie care l-a inculpat pentru "tentativă de omor", apoi l-a plasat în detenţie, potrivit parchetului.

Identificat de media belgiene sub numele Benjamin P., un francez de 23 de ani originar din regiunea Nancy, suspectul urmează să fie supus în următoarele zile unei expertize psihiatrice, a precizat parchetul.

Potrivit unei surse apropiate de anchetă contactate luni de AFP, el este cunoscut serviciilor de poliţie din Franţa pentru "fapte de furt şi legate de stupefiante" şi nu are un domiciliu cunoscut în Belgia. Bărbatul nu ar avea nicio legătură cu victima.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri