Benny Gantz face apel la Benjamin Netanyahu să formeze un guvern pentru eliberarea ostaticilor și excluderea extremiștilor de la putere

Data actualizării: Data publicării:
netanyahu-si-gantz-1536x1024
Sursa foto: Profimedia Images

Liderul partidului de opoziţie Uniunea Naţională, Benny Gantz, din Israel, a lansat sâmbătă un apel către premierul Benjamin Netanyahu şi alţi doi lideri ai opoziţiei pentru a forma un guvern temporar care să permită eliberarea tuturor ostaticilor din Gaza cu îndepărtarea extremei drepte de la putere, informează AFP şi dpa, preluate de Agerpres. 

Aceşti ostatici au fost răpiţi pe 7 octombrie 2023 în timpul unui atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în Israel, atac care a declanşat războiul în Fâşia Gaza. 

După retragerea din coaliţia sa, în iulie, a partidelor ultraortodoxe aşkenaze, Netanyahu nu mai deţine majoritate absolută în Parlament şi este tributar aliaţilor săi de extremă dreaptă, care refuză orice acord cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor şi pledează pentru continuarea războiului până la anihilarea mişcării palestiniene în Gaza. 

„Fac apel la Netanyahu, Yair Lapid şi Avigdor Lieberman. Este timpul să fie format un guvern de salvare a prizonierilor”, a declarat Benny Gantz, liderul Uniunii Naţionale (centru dreapta), făcând referire la eliberarea celor circa 50 de ostatici, vii sau morţi, încă deţinuţi în Fâşia Gaza.  

Yair Lapid, şeful primului partid de opoziţie, Yesh Atid (centru), dispune de 24 de deputaţi în Knesset. Lieberman, liderul partidului naţionalist Israel Beiteinou, are 8 mandate de deputat, la fel ca partidul lui Gantz. 

Împreună cu cei 32 de deputaţi ai partidului lui Netanyahu, Likud (dreapta), aceste trei partide ar putea forma o coaliţie care să dispună de o majoritate de 72 de locuri (din totalul celor 120) în Parlament. 

„Datoria statului nostru este înainte de toate cea de a salva viaţa evreilor şi tuturor cetăţenilor. Fiecare ostatic în pericol de moarte ar putea fi fiul nostru, fiul vostru”, a adăugat Gantz în timpul unei conferinţe de presă. 

În acelaşi timp, zeci de mii de israelieni au manifestat la Tel Aviv, ca în fiecare sâmbătă seara, în susţinerea ostaticilor şi pentru a cere guvernului să pună capăt războiului şi să încheie un acord care să permită eliberarea lor. 

Gantz a precizat că şi-a lansat apelul fără a-i informa în prealabil pe cei vizaţi şi nici Netanyahu, Lapid sau Lieberman nu au reacţionat deocamdată public la acest apel. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații