Blinken, avertisment pentru noul guvern israelian: Ne opunem extinderii coloniilor în Cisiordania

Data publicării:
Antony Blinken
Secretarul de stat american, Antony Blinken. FOTO: Profimedia Images

Secretarul american de stat Antony Blinken a atras atenţia duminică asupra faptului că Statele Unite se vor opune creării de către noul guvern israelian condus de Benjamin Netanyahu a unor noi colonii în Cisiordania ocupată şi i-a mai cerut acestuia să respecte "principiile democratice fundamentale", făcând aici referire la "drepturile persoanelor LGBT+", informează Agerpres.

"Vom continua de asemenea să ne opunem fără echivoc oricărei acţiuni care pune în pericol soluţia a două state, mai ales extinderea coloniilor, măsuri în vederea anexării Cisiordaniei, perturbarea statu quo-ului istoric al locurilor sfinte, demolările şi expulzările, precum şi incitarea la violenţă", a indicat şeful diplomaţiei americane, într-o intervenţie în cadrul grupului progresist american pro-Israel J Street, relatează AFP.

Benjamin Netanyahu a primit mandatul pentru formarea noului guvern israelian, după ce în urma alegerilor anticipate din 1 noiembrie blocul său de dreapta a reuşit să formeze o majoritate împreună cu formaţiuni ultra-ortodoxe şi de extremă-dreapta.

În intervenţia sa de duminică Blinken l-a felicitat totuşi pe Netanyahu, ale cărui relaţii cu SUA au fost adesea tensionate în precedentele sale mandate de premier. "Vom judeca guvernul (israelian) pe baza politicilor sale şi nu pe cea a personalităţilor individuale", a adăugat Blinken, menţionând de asemenea că administraţia preşedintelui american Joe Biden va lucra fără răgaz pentru a menţine un orizont de aşteptare în vederea creării unui stat palestinian.

Angajat în negocierile guvernamentale, Netanyahu a semnat joi un acord de coaliţie cu una dintre cele trei formaţiuni de extremă-dreapta, "Sionismul religios", care a obţinut în Ministerul Apărării un post cheie în domeniul colonizării în Cisiordania, iar liderul acestei formaţiuni, Bezalel Smotrich, într-un comunicat comun cu Netanyahu şi-a menţionat intenţia de a "dezvolta colonizarea".

Secretarul american de stat i-a mai cerut lui Netanyahu să respecte "principiile democratice fundamentale, printre care drepturile persoanelor LGBT+", după ce un alt acord de coaliţie încheiat de viitorul premier israelian cu un lider al extremei drepte adversar al mişcării LGBT+ a provocat mânia acesteia.

Întrebat despre declaraţia lui Blinken, într-un interviu acordat duminică postului american NBC, Netanyahu a răspuns: "Eu voi decide politicile" aplicate în Israel.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
Schimbare majoră la pensie. Stagiul complet de cotizare crește de la 1 august. Milioane de români afectați
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...