Video Boeing a testat primul zbor al celui mai mare avion de pasageri cu două motoare din lume

Data publicării:
avion boeing

Boeing Co a efectuat sîmbătă, cu succes, primul zbor al celui mai mare avion de pasageri cu două motoare din lume, îndepărtându-se de criza provocată de modelul mai mic 737 MAX.

777X, versiunea mai mare a modelului 777, a decolat de pe aeroportul companiei din apropierea Seattle, iar zborul a durat patru ore, scrie BBC.

Aeronava este cea mai mare model dintre cele două versiuni planificate de Boeing și va fi numită oficial 777-9, dar este mai cunoscută sub codul său de dezvoltare, 777X.

Aparatul are peste 76 de metri lungime, 406 locuri, aripi pliabile, pentru a putea folosi actualele hangare, precum și cele mai mari motoare de avion comercial, produse de General Electric.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Compania preconizează că 777X va intra în serviciu în 2021, un an mai târziu decât era programat inițial, întrucât sunt necesare teste suplimentare.

Avionul va concura cu Airbus A350-1000, care transportă aproximativ 360 de pasageri. Aparatele cu două motoare de mari dimansiuni înlocuiesc mai vechile modele cu patru motoare, cum sunt Boeing 747 sau Airbus A380.

În timp ce Boeing spune că a vândut 309 777X, cu un preț de catalog de 442 milioane dolari fiecare - analiștii au remarcat dependența de liniile aeriene din Orientul Mijlociu, care reduc comenzile.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri