Bombardamentele israeliene din Iran s-au soldat cu 935 de morți, potrivit agenției de presă oficiale IRNA

Data publicării:
FOTOMONTAGE, Fahne von Israel, dem Iran und der USA auf einer Mauer mit Riss und Feuer, Israel-Iran-Krieg *** PHOTOMONTA
Fotomontaj, imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

„Războiul de douăsprezece zile” condus de armata israeliană s-a soldat cu 935 de morți, dintre care 38 de copii și 132 de femei, în Iran, a anunțat luni, agenția oficială de presă IRNA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al puterii judiciare, Asghar Jahangir, scrie Le Monde.

Organizația Human Rights Activists, cu sediul în Statele Unite, care se bazează pe cifrele furnizate de organisme oficiale, precum și pe o rețea de voluntari și surse neguvernamentale, a raportat în weekend că 1.190 de persoane au fost ucise, dintre care 436 civili și 435 militari, restul neputând fi identificați.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană pe 13 iunie pentru a împiedica, potrivit propriilor declarații, Republica Islamică să se doteze cu arme atomice. Sute de ținte militare și nucleare, precum și zone locuite au fost vizate în cadrul acestei campanii, care a costat viața unor înalți oficiali iranieni și oameni de știință implicați în programul nuclear. Statele Unite, care în primăvară reluaseră discuțiile cu Republica Islamică privind programul său nuclear, s-au alăturat ofensivei israeliene bombardând trei dintre principalele obiective ale acestui program, în noaptea de 21 spre 22 iunie.

După douăsprezece zile de bombardamente și represalii iraniene care s-au soldat cu 28 de morți în Israel, un armistițiu impus de președintele Statelor Unite a intrat în vigoare la 24 iunie. Donald Trump a avertizat vineri că va ordona „fără îndoială” bombardarea Iranului în cazul reluării îmbogățirii uraniului la un nivel care să permită utilizarea în scopuri militare.

„Nici măcar nu vorbesc cu ei”

Discuțiile cu Statele Unite nu vor putea fi reluate decât dacă acestea exclud orice recurgere la forță, a declarat, la rândul său, viceministrul iranian de Externe, Majid Takht-Ravanchi. „Am auzit că Washingtonul vrea să discute cu noi”, a declarat acesta într-un interviu difuzat duminică seara de BBC.

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu vorbeşte cu Iranul şi că nu oferă Teheranului "nimic" şi a reiterat afirmaţia că Statele Unite au "DISTRUS complet" instalaţiile nucleare ale Teheranului, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Trump a respins vineri informaţiile apărute în presă potrivit cărora administraţia sa a discutat despre posibilitatea de a ajuta Iranul să acceseze până la 30 de miliarde de dolari pentru a construi un program nuclear civil pentru producerea de energie.

"Nu ofer NIMIC Iranului, spre deosebire de Obama, care le-a dat miliarde de dolari" pentru acordul din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA (Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune), a scris preşedintele american pe Truth social.

"Nici măcar nu vorbesc cu ei, din moment ce le-am DISTRUS complet instalaţiile nucleare", a adăugat el.

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Oana Pellea, revoltată după ce imaginea tatălui ei a fost folosită fără drept: „Păcat este că profitați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
Semnalul de alarmă tras de salvamontiști după ce șerpii sunt tot mai des întâlniți pe munte. Simptomele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...