Britanicul care a murit într-o închisoare din Donețk lucra pentru o organizaţie umanitară, nu era mercenar, susține Legiunea ucraineană

Data actualizării: Data publicării:
paul urei cu tricou verde
Britanicul Paul Urey, capturat în estul Ucrainei, a murit în detenție. Foto: Twitter

Britanicul Paul Urey, al cărui deces într-o închisoare din regiunea Donețk a fost anunţat vineri, era lucrător umanitar, afirmă Legiunea internaţională de apărare a Ucrainei, contrazicând astfel varianta de autorităţilor separatiste din estul Ucrainei, care susțin că britanicul „a condus operaţiuni militare” și „s-a ocupat de formarea mercenarilor”. Paul Urey fusese capturat în luna aprilie și, potrivit mamei sale, avea diabet și era dependent de insulină.

„Suntem întristaţi de anunţul morţii dlui Urey (...) El nu lupta în Ucraina. El era angajat al unei organizaţii umanitare”, a declarat serviciul de presă al Legiunii ucrainene, care îi reuneşte pe combatanţii voluntari străini, citat de agenţia Interfax-Ucraina, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Autorităţile separatiste, anunţându-i decesul în detenţie pe 10 iulie, au afirmat că Paul Urey (45 de ani) „a condus operaţiuni militare, a făcut recrutări şi s-a ocupat de formarea mercenarilor pentru bandele armate ucrainene”.

O organizaţie non-profit cu sediul în Regatul Unit, Presidium Network, a anunţat pe 29 aprilie că doi lucrători umanitari pe care îi cunoştea, Paul Urey şi Dylan Healy, au fost capturaţi de armata rusă în sudul Ucrainei, în timp ce încercau să evacueze o femeie şi doi copii.

Mama lui Paul Urey a declarat atunci că fiul său era într-o misiune umanitară, că suferea de diabet şi era dependent de insulină.

Originari din Manchester şi respectiv Warrington (nordul Angliei), Paul Urey este prezentat de Presidium Network ca un tată de familie care nu a activat în armată, dar a petrecut opt ani în Afganistan ca antreprenor civil, în timp ce Dylan Healy a lucrat la un lanţ hotelier din Marea Britanie.

Alţi trei combatanţi prezentaţi de autorităţile separatiste din regiunea Doneţk drept mercenari, doi britanici şi un marocan, au fost condamnaţi la moarte în luna iunie.

Ei au înaintat apel la sfârşitul lui iunie pe lângă Curtea supremă a Republicii autoproclamate Doneţk. ONU şi-a exprimat îngrijorarea privind condamnarea la moarte a acestor prizonieri de război de către separatiştii proruşi.

Ambasadorul rus la Londra, convocat la Foreign Office după anunţul morţii lui Paul Urey

Ministerul de Externe britanic l-a convocat vineri pe ambasadorul Rusiei la Londra, Andrei Kelin, pentru a exprima „îngrijorarea profundă” în urma informaţiilor privind moartea unui lucrător umanitar britanic aflat în detenţia forţelor ruse din Ucraina, transmit Reuters şi AFP.

„Sunt şocată să aud relatări despre moartea lucrătorului umanitar britanic Paul Urey în timpul detenţiei sale de către reprezentanţi ruşi în Ucraina. Rusia trebuie să îşi asume întreaga responsabilitate pentru aceasta”, a declarat şefa diplomaţiei britanice Liz Truss.

„Cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere”, a adăugat Truss.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro