Bulgaria abandonează aderarea la zona euro la 1 ianuarie 2026, deși era foarte aproape de atingerea obiectivului

Data publicării:
Euro
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Noul Guvern din Bulgaria a abandonat planul de a adera la zona euro la 1 ianuarie 2026, după ce ministrul de Finanţe Temenuzhka Petkova a anunţat că nu va solicita rapoarte extraordinare de convergenţă de la Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, informează Novinite.

Datele publicate recent de Eurostat arată că în decembrie rata anuală a inflaţiei în Bulgaria îndeplinea criteriul stabilit în Tratatul de la Maastricht pentru adoptarea euro.

Începând din decembrie 2024, inflaţia medie anuală în Bulgaria se situează la 2,6%. Comparativ, Lituania, Finlanda şi Italia aveau rate ale inflaţiei de 0,9%, 1% şi, respectiv, 1,1%, conform Eurostat.

Analiştii susţin că rata inflaţiei în Bulgaria este în intervalul ţintă stabilit în Tratatul de la Maastricht. Conform acestui document, criteriul privind inflaţia este calculat folosind rata medie a inflaţiei din trei state membre UE cu cea mai scăzută inflaţiei. Se adaugă 1,5 puncte procentuale la această medie şi se fixează plafonul la 2,5%. În condiţiile în care în Bulgaria inflaţia s-a situat la 2,6%, deviaţia de la obiectiv este de doar 0,1%.

În pofida optimismului din trecut şi a declaraţiilor privind oportunitatea aderării la zona euro, unii parteneri din coaliţia guvernamentală au fost mult timp reticenţi privind adoptarea rapidă a euro.

Petkova a indicat că există dificultăţi financiare semnificative, anunţând un deficit de peste 3,6 miliarde de leva în primul trimestru din 2025. Oficialul intenţionează să retragă actuala Lege a Bugetului şi să depună un nou proiect până în 14 februarie, sperând să limiteze deficitul la 3% din PIB. Guvernul din Bulgaria va folosi temporar fondurile de rezervă pentru a acoperi cheltuielile din ianuarie şi pentru a asigura funcţionarea statului.

Ministrul de Finanţe şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia finanţelor publice, din cauza politicilor "nerezonabile" din ultimii trei ani. Ea a avertizat că cetăţenii bulgari vor trebuie "să plătească factura" şi a dat asigurări că sunt asigurate fondurile pentru plăţile sociale.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți ieși din țară cu mașina pe numele părinților, dar fără procură? Mulți șoferi se află în această situație
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, noi declarații despre despărțirea de Gerard Pique: „Trebuie să râzi de viață înainte ca viața să...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...